Seria Asha de la compania finlandeză este cunoscută pentru raportul bun dintre preț și dotările oferite. Au adus de zilele trecute și următoarele modele: Nokia Asha 302, Asha 203 și 202. Toate aceste telefoane rulează interfața Series 40 care dispune și de un magazin de aplicații dedicat.
Să vedem ce oferă cele trei telefoane:
Telefon mobil Date tehnice | Nokia Asha 302 | Nokia Asha 203 | Nokia Asha 202 - dual sim |
Ecran | TFT de 2.4 inch cu rezoluție 320x240 pixeli și 256.000 culori | TFT rezistiv de 2.4 inch cu rezoluție 240x320 pixeli | Idem |
Procesor | Single core la 1 GHz | - | - |
Memorie | 128 MB RAM, 256 MB ROM, 100 MB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB | 16 MB RAM, 32 MB ROM, 10 MB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB | Idem |
Interfață | Series 40 | Series 40 | Idem |
Conectivitate | 3G cu viteze de până la 14.4 Mbps, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3.5 mm | EDGE, bluetooth, microUSB, jack de 3.5 mm | Idem |
Cameră foto și video | 3.15 Megapixeli și filmează VGA cu 15 fps | 2 Megapixeli și filmează 176x144 cu 15 fps | Idem |
Baterie | 1.320 mAh | 1.020 mAh | Idem |
Greutate | 106 gr. | 90 gr. | Idem |
Grosime | 13.5 mm | 13.9 mm | Idem |
Preț | 494 lei | 289 lei | 399 lei |
„Dorim să conectăm următorul miliard de oameni la lumea mobilă și la toate avantajele acesteia prin terminale mobile inteligente și servicii de internet inovatoare. Gama Nokia Asha este o alternativă atrăgătoare, în special pentru tinerii antreprenori: cele trei noi modele Nokia Asha oferă capabilitățile de business necesare tinerilor profesionisti, la un preț accesibil”, a declarat Marcus Störkel, General Manager, Nokia România și Ungaria.
Nokia 203 și 202 primesc și un pachet cu 40 de jocuri EA oferite în mod gratuit. Jocurile ar fi costat 75 de euro. Ele pot fi descărcate din Nokia Store. Diferența dintre Nokia 203 și 202 este că al doilea oferă posibilitatea de a folosi 2 cartele SIM. Mi se pare bună ideea cu jocurile și o aștept a fi implementată și pe telefoanele din seria Lumia.