Nokia lansează Symbian Belle pe 24 august, ar putea prezenta și câteva noi modele de telefoane: Nokia 600, 700, 701

Autor:  | Publicat în:  Nokia 1.512 ori
<b>Nokia lansează Symbian Belle pe 24 august, ar putea prezenta și câteva noi modele de telefoane: Nokia 600, 700, 701</b>Fani Nokia, uniți-vă! Uniți-vă și priviți numărătoarea inversă de aici, constatând că ne așteaptă ceva inedit pe 24 august... Este vorba cel mai probabil despre debutul lui Symbian Belle, după cum confirmă și un teaser de aici, înlăturat...

Fani Nokia, uniți-vă! Uniți-vă și priviți numărătoarea inversă de aici, constatând că ne așteaptă ceva inedit pe 24 august... Este vorba cel mai probabil despre debutul lui Symbian Belle, după cum confirmă și un teaser de aici, înlăturat între timp. Un pont pe Twitter ne-a amintit și ce noi modele am putea vedea miercuri: Nokia 600, 700 și 701.

Pe acestea le-am văzut în scăpări cu ceva timp în urmă, atât ca imagini, cât și că specificații. E ciudat faptul că există încă o numărătoare inversă cu un avantaj de 20 de ore față de cea pe care o vedeți acum... în cazul în care nu știați, cu o săptămână în urmă, utilizatorii de Nokia N8 au avut ocazia să se joace cu OS-ul Belle, care a fost scăpat  pe un forum și postat spre download. Din păcate fișierele disponibile au cauzat probleme și până la urmă nu am mai văzut Belle în acțiune.

Vă reamintim că printre cele mai atractive modele cu noul Symbian pe care le-am putea vedea miercuri se numără și Nokia 700. Acesta urmează să sosească cu un ecran OLED de 3.2 inchi, un procesor de 1 GHz și suport NFC. în ce privește noua varianta de Symbian, aceasta vine cu noi dimensiuni de widgeturi, 6 meniuri Home, toate personalizabile și o bară de notificări inspirată de Android.

Browserul web a ajuns la versiunea 7.4, iar ultima oară când aflăm detalii despre Belle, OS-ul ne era promis pentru la toamnă. Cât de încântați sunteți de evenimentul Nokia de miercuri?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×