Nest, companie preluată de Google cu ceva vreme în urmă a anunţat a treia sa generaţie de termostat. Produsul cunoscut şi ca Learning Thermostat costă 249 euro şi poate fi cumpărat acum în unele ţări din Europa.
Termostatul e doar o mică parte a ecuaţiei Internet of Things şi Smart Home, în care s-a implicat şi Orange România recent. Să vedem ce ne rezervă acest inedit device. El se remarcă printr-un ecran mai mare şi mai clar decât predecesorii, dar şi prin funcţia care îi permite să controleze boilerul şi să îi ajusteze programul direct de pe telefonul mobil.
Există şi o funcţie numită Auto Away, care permite economisirea energiei atunci când nu vă aflaţi acasă câteva zile. Acest model e compatibil cu multiple boilere şi poate calcula ce consum e necesar, pentru eficienţa maximă. Tehnologia OpenTherm va permite o creştere şi scădere a temperaturii treptat şi nu activarea sau dezactivarea bruscă a centralei de apartament de exemplu.

Nest are şi un senzor care simte că utilizatorul se apropie şi iluminează ecranul pentru a fi mai bine văzut. Există şi funcţii de siguranţă aici, precum detectarea de dioxid de carbon şi închiderea sistemului de încălzire în cazul scăpărilor. Nest permite conectarea la iluminare, electrocasnice, brăţări de fitness şi chiar automobile.


