Cu doar 4 zile înainte de lansarea Noului HTC One, se pare că agitația este din ce în ce mai mare, lucru dovedit de scăpările cu documentele de certificare din partea autorităților chineze și de afișele publicitare ce au început să apară în fața magazinelor din Anglia.
Astfel aflăm că evenimentul programat pentru data de 25 martie va fi transmis complet live de către HTC. Cei dornici pot salva de pe acum linkul, acesta regăsindu-se chiar aici. Printre lucrurile certe pe care le știm despre acest terminal, se numără faptul că acesta va beneficia de un display Full HD de 5 inch și de o cameră foto duală.
Se presupune că această cameră foto duală va realiza captură foto la o rezoluție de 16 megapixeli prin combinarea fotografiilor realizate de fiecare cameră în parte. De asemenea, pe lângă Noul HTC One, compania taiwaneză va prezenta și noua interfață HTC Sense 6.0.


