Acum câteva ore, mai precis la 17:30, moment în care pe pagina Mobilissimo de YouTube a fost postat și review-ul uriaș de 55 minute a lui HTC One M8, cei de la HTC România au lansat pe plan local noul flagship al anului 2014. Evenimentul a avut loc la Gaia Boutique Club din București, locație ce va găzdui și o petrecere de bun venit a lui HTC One M8 în România peste alte câteva ore.
Atmosfera a fost special gândită pentru a scoate în evidență noul terminal al taiwanezilor, atmosferă ce a cuprins jocuri de lumini, muzică, leagăne și fotografii. Odată ajunși în locație am primit o mică punguță pe care trebuia să strângem 3 ștampile de la diferite stand-uri ce ne permiteau testarea funcției Boomsound, InFocus și bineînțeles funcția de fotografiere.
Mai apoi, pe baza acelor 3 ștampile am intrat într-o tombolă al cărui câștigător avea să primească un HTC One M8, iar următorii 20 aleși un device HTC One M8 pentru o săptămână de testare. După ce câțiva oficiali HTC au urcat pe scenă am început o scurtă sesiune de familiarizare cu terminalul în cauză, moment în care au fost anunțați și câștigătorii tombolei.
Revenind la atmosferă, am putut admira atât un dinozaur-barman, lasere, fete, leagăne, și desigur pe HTC One M8, obiect ce a captat toate privirile din partea invitaților. Această atmosferă va continua până dimineață în cadrul petrecerii de bun-venit a noului flagship taiwanez, petrecere ce va include și câțiva dintre membrii forumului nostru.
Din punct de vedere al disponibilității, aflați că HTC One M8 va fi prezent de mâine în magazine, moment în care vom afla și ofertele pregătite de către operatori. Printre principalele funcții ale lui HTC One M8 se numără camera foto duală de 4 megapixeli, display-ul Full HD de 5 inch, difuzoarele stereo Boomsound și carcasa unibody realizată în proporție de 90% din aluminiu. O recenzie completă a terminalului va fi publicată pe site în câteva minute, dar dacă sunteți nerăbdători, puteți urmări versiunea video, care este publicată deja pe canalul nostru YouTube Acum câ ați văzut recenzia lui HTC One M8, ce credeți despre noua creație taiwaneză?
Iată și câteva magazine online care comercializează deja One M8: