O nouă fotografie cu phablet-ul Huawei Honor V10 ajunge online; are ecran cu muchii foarte înguste

1.306 ori
<b>O nouă fotografie cu phablet-ul Huawei Honor V10 ajunge online; are ecran cu muchii foarte înguste</b>Este o zi agitată pentru fanii seriei Honor, asta pentru că leak-urile asociate smartphone-ului Huawei Honor V10 continuă să ajungă în mediul online. După ce vedeam dimineață un material de tip fotografie cu noul terminal

De abia l-am văzut pe Huawei Honor V10 într-o fotografie reală cu câteva ore în urmă şi terminalul are parte de încă o scăpare, de această dată într-o fotografie hands on postată pe Slashleaks. Pare să aibă muchiile ecranului foarte înguste.

Huawei Honor V10

E drept că ne aşteptam la un ecran edge to edge 18:9 în stil modern, dar parcă V10 ne depăşeşte aşteptările. Menit iniţial pentru un debut pe 5 decembrie, terminalul ar trebui să vină de fapt pe 28 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat săptămâna viitoare in China. Tot atunci ar putea apărea şi noul Huawei Nova 3. Huawei Honor V10 e aşteptat cu un ecran de 5.99 inch, cu rezoluţie Full HD+ şi are la interior puternicul procesor Kirin 970.

Ne este familiar acesta, deoarece îl regăsim pe terminalele Mate 10 proaspăt lansate în România azi. Ar trebui să vina cu o cameră duală în spate, cu senzor de 16 megapixeli principal şi secundar de 20 MP, plus cameră frontală de 13 MP. Îl vom găsi cu 6 GB RAM la bord, Android 8.0 cu EMUI 8.0 şi o baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă. Telefonul a fost deja certificat de către TENAA şi 3C în China şi ar trebui să coste în jur de 451 de dolari.

Din câte ştiu camera sa duală din spate nu va avea optică Leica, dar asta nu înseamnă că nu va fi calitativă.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×