OnePlus 5 primește un teaser oficial care confirmă numele și lansarea produsului în vară!

593 ori08-05-2017
OnePlus 5 primește un teaser oficial care confirmă numele și lansarea produsului în vară!

Tocmai ce am văzut primele schițe asociate lui OnePlus 5 scăpate pe Weibo și iată că firma asiatică oferă acum și primul material teaser pentru noul flagship-killer. Imaginea simplistă de mai sus confirmă denumirea oficială a noului terminal și totodată faptul că acesta se va lansa în vară. Cel mai probabil anunțul va avea loc undeva la sfârșitul lunii iunie după cum ne informau și câteva zvonuri anterioare.

Din câte am aflat, se pare că noul handset va păstra jack-ul audio dar și diagonala de 5.5 inch, upgrade-urile importante urmând a se remarca la nivel de procesor și cameră foto. Vom primi un chipset octa-core Qualcomm Snapdragon 835 la bord, variante cu 6 sau 8 GB memorie RAM și o cameră foto duală de 12 megapixeli pe spate care va oferi funcția de zoom optic 2x fără a pierde din detalii.

O cameră duală ar urma să fie oferită și în partea frontală, iar în stilul caracteristic OnePlus, scanner-ul de amprente va fi integrat sub forma unui buton home. De asemenea, este posibil ca smartphone-ul să includă și suport pentru tehnologia de încărcare wireless, în acest sens o parte din panou spate urmând a fi realizată din ceramică.

Sursa: weibo.com
Taguri: OnePlus OnePlus 5 Teaser Data lansare Debut Confirmare nume

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.