Phablet-ul Xiaomi Mi Note 2 ar putea sosi în trei versiuni; una dintre ele cu display curbat în stil S7 Edge

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 720 ori
<b>Phablet-ul Xiaomi Mi Note 2 ar putea sosi în trei versiuni; una dintre ele cu display curbat în stil S7 Edge</b>Deși inițial aflam faptul că phablet-ul Xiaomi Mi Note 2 urmează a sosi pe piață în două versiuni diferite, iată că astăzi speculațiile sunt actualizate într-un fel. Aparent, ni se pregătesc 3 variante în schimb, toate acestea oferindu-ne panouri de 5.7

Inițial, zvonurile referitoare la Xiaomi Mi Note 2 ne prezentau posibilitatea ca noul phablet al chinezilor să vină pe piață în două versiuni diferite din punct de vedere hardware. Ei bine, astăzi apar noi informații ce ar sugera în schimb faptul că vor exista de fapt trei modele diferite pregătite în acest moment de către compania chineză.

Aflăm că varianta standard va beneficia de o cameră singulară pe partea din spate, de un chip audio Hi-Fi și de o tehnologie standard de încărcare a bateriei aflată la interior. Celălalt model va sosi cu dotări high-end, cu tehnologia Super Quick Charging, cu chip-ul audio Hi-Fi, și totodată cu o cameră foto duală. 

Nu în ultimul rând avem vârful de gamă ce promite un display curbat în stilul lui S7 Edge, componentă care de curând și-a mai făcut apariția și pe smartphone-ul Vivo Xplay 5 despre care relatam aici. Tot printre dotările acestui model vom mai avea un chip Hi-Fi high-end, respectiv tehnologia de încărcare. 

Toate aceste terminale vor adopta panouri Full HD și Quad HD de 5.7 inch, procesoare Snapdragon 820/823, și până la 6 GB memorie RAM.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×