Spy Shop Black Friday 2017

Presupuse randări ale lui Samsung Galaxy S8 ajung pe web; butonul home dispare și avem parte de un design edge-to-edge

Autor:  | Publicat în:  Samsung 6.548 ori
<b>Presupuse randări ale lui Samsung Galaxy S8 ajung pe web; butonul home dispare și avem parte de un design edge-to-edge</b>Cu toate că nu se știe dacă flagship-ul Samsung Galaxy S8 va fi lansat oficial sau nu în cadrul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2017 din Barcelona, leak-urile continuă a veni pe web - astăzi fiind rândul unor presupuse randări cu telefonul

Era de așteptat ca începutul de an să ne aducă și materiale ceva mai 'hot' cu Samsung Galaxy S8, flagship-ul sud-coreeniilor ce ar putea debuta oficial în cadrul târgului de tehnologie Mobile World Congress 2017 din Barcelona. Astăzi vedem o serie de presupuse randări în care S8 se afișează, imagini ce prezintă un smartphone cu adevărat arătos ce ia în serios conceptul edge-to-edge.

Samsung Galaxy S8

Dacă privit din spate, telefonul nu se prea diferențiază de modele recente precum Galaxy Note 7, atunci când întoarcem dispozitivul avem parte de o surpriză. Butonul home fizic dispare din ecuație, iar display-ul pare a ocupa pe puțin 90% din întreaga suprafață a panoului frontal.

Samsung Galaxy S8

Acest ecran adoptă și margini lateral ușor curbate, iar un lucru pe care îl remarcăm este acela că nici butoanele fizice de volum și power nu se află integrate pe dispozitiv. Ne putem aștepta ca modificarea volumului să fie realizată pe bază de gesturi, iar deblocarea device-ului prin intermediul unui scanner de amprente integrat direct în display.

Se mai observă totodată și prezența unui port USB Type-C la bază, a grilei pentru difuzor și a unui jack audio 3.5 mm. De asemenea, în partea de sus chiar lângă earpiece avem camera selfie și ceea ce pare a fi un scanner de iris. Cât de reale sunt aceste imagini nu putem spune totuși, așa că nu ar trebui să ne facem speranțe prea mari că acesta va fi design-ul final al flagship-ului Samsung.

UPDATE: Din câte am reușit să aflăm, imaginile pe care le vedem aici sunt opera unui designer pe numele său Veniamin Geskin - așadar avem de-a face doar cu un concept pentru Samsung Galaxy S8. Cât de apropiat va arăta modelul final comparativ cu acesta aflăm totuși în scurt timp!

BLACK FRIDAY 2017! (Live Blogging)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×