Producţia în masă a lui iPhone SE 2 va începe în ianuarie, iar telefonul se va lansa în martie

3.930 ori
<b>Producţia în masă a lui iPhone SE 2 va începe în ianuarie, iar telefonul se va lansa în martie</b>În această toamnă s-a vorbit surprinzător de mult despre iPhone SE 2. Poate chiar mai mult decât iPhone 12... În general scăpările au venit de la Ming-Chi Kuo, unul dintre cei mai reputaţi analişti tech din lume

În această toamnă s-a vorbit surprinzător de mult despre iPhone SE 2. Poate chiar mai mult decât iPhone 12... În general scăpările au venit de la Ming-Chi Kuo, unul dintre cei mai reputaţi analişti tech din lume. El pare convins că vom avea un nou iPhone accesibil în 2020, iar acum aflăm şi când începe producţia sa.

Acelaşi analist afirmă că terminalul va începe să fie produs în ianuarie 2020, iar telefonul se va lansa în martie. Zvonurile dezvăluie şi că handsetul va sosi cu procesor Apple A13, 3 GB RAM şi cumva şi buton Home. Ştiam deja că ar putea adopta un design de iPhone 8 combinat cu iPhone SE 1 şi dotări de iPhone 11. Va avea corp din sticlă și meta. Până acum Ming Chi-Kuo prezisese un debut al terminalului în trimestrul întâi de anul viitor, iar acum lucrurile devin un pic mai precise.

Aşteptăm şi un preţ de pornire de 399 de dolari. Ca idee, un debut în luna martie are sens, pentru că şi iPhone SE a debutat pe 21 martie 2016, precomenzile au început pe 24 martie şi a sosit în magazine pe 31 martie. A avut parte şi de o relansare cu capacitate mai mare de stocare pe 24 martie 2017. iPhone SE 2 ar urma să vină cu un ecran de 4.7 inch, 64 sau 128 GB stocare şi probabil şi culori vii.

Apple ar dori ca prin acest produs să îi atragă pe posesorii de iPhone 6 şi 6S, care să facă trecerea la un model nou. În plus, handsetul ar fi o poartă spre Apple Arcade, putând rula mai multe jocuri de acolo decât telefoanele mai vechi.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×