Profitul Samsung pe trimestrul 3 ajunge la cote record, dar livrările de smartphone-uri continuă să scadă

425 ori
<b>Profitul Samsung pe trimestrul 3 ajunge la cote record, dar livrările de smartphone-uri continuă să scadă</b>În aceste zile corporatiștii sunt cam greu de găsit, asta pentru că este finalul de trimestru care aduce de la sine muncă în plus și o serie de recapitulări fiscale. Și Samsung a trecut printr-un asemenea proces și aflăm astăzi care sunt estimările

Dacă aveţi prieteni în corporaţii ştiţi că în aceste zile e greu să daţi de ei, pentru că e "Quarter End". Finalul de trimestru aduce munca în plus şi recapitulări fiscale, iar cu această ocazie aflăm că Samsung a avut un trimestru 3 record.

Deocamdată avem predicţiile analiştilor, pentru că datele oficiale pe T3 vor fi făcute publice de Samsung peste câteva săptămâni. Între timp aflăm că gigantul sud coreean a generat iarăşi profit serios din zona Semiconductor, de procesoare, componente şi memorii. Acel segment reprezintă aproape 80% din totalul de 15.3 miliarde de dolari, care a generat compania în profit operaţional.

Analiştii se aşteaptă totuşi ca profiturile trimestriale să scadă în curând, pe măsură ce şi preţurile cipurilor Samsung scad. Gigantul asiatic are şi un trimestru 4 favorabil în faţă, conform predicţiilor. Pe de altă parte prima jumătate de 2019 ar trebui să aducă "creştere minimă" de profit, iar finalul de 2019 chiar o scădere. Samsung Mobile nu mai reuşeşte să urce compania cum o făcea pe vremuri, pe măsură ce piaţa globală smartphone se maturizează.

Pentru al treilea trimestru la rând, secţiunea smartphone de la Samsung nu depăşeşte pe cea de cipuri. Tot pentru al treilea trimestru la rând Samsung Mobile înregistrează o scădere de profit operaţional pe perioada iulie - septembrie 2018. Veniturile ar fi fost afectate serios de cheltuielile cu marketingul lui Samsung Galaxy Note 9. Încă nu e foarte clar dacă a performat sau nu flagshipul acesta, dar mai avem de aşteptat până la vânzări oficiale.

Între timp Samsung Display a avut profit de 730 de milioane de dolari în ultimele 3 luni, datorită faptului că au crescut preţurile la panourile foarte mari, iar comenzile de OLED-uri au crescut pe fondul apariţiei de noi modele iPhone. Galaxy S10 se anunţă vital pentru Samsung Mobile în aceste condiţii.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×