Prototip de iPad 5 surprins Într-o nouă imagine; Însoțit de specificații și preț!

Autor:  | Publicat în:  Apple 1.359 ori
<b>Prototip de iPad 5 surprins Într-o nouă imagine; Însoțit de specificații și preț!</b>Acum că WWDC 2013 a trecut, ne pregătim pentru evenimentul Apple de la toamnă, cel care ne va aduce o nouă generație iPhone și iPad. Pe lângă mult așteptatul iPad Mini 2, vom vedea probabil și un iPad 5, deși zvonurile afirmă că acesta ar fi...

Acum că WWDC 2013 a trecut, ne pregătim pentru evenimentul Apple de la toamnă, cel care ne va aduce o nouă generație iPhone și iPad. Pe lângă mult așteptatul iPad Mini 2, vom vedea probabil și un iPad 5, deși zvonurile afirmă că acesta ar fi programat pentru primăvara viitoare. în fine, astăzi vă prezentăm o nouă presupusă imagine cu iPad 5, sub formă de prototip.

Am mai văzut leak-uri de acest gen, de obicei provenite din China și implicând o serie de carcase produse în avans. Observați că noul iPad de 9.7 inch pare a fi un iPad Mini din spate, adoptând formatul tabletei mai mici. Zvonurile afirmă că această direcție de design se aplică și în zona frontală, cu margini mai mici decât la precedentele tablete Apple.

Mai aflăm că iPad 5 va fi cu 15% mai subțire decât iPad 4 și cu 25-33% mai ușor și asta datorită utilizării unei singure bare LED pentru iluminare în loc de două ca la iPad 4. Se zvonește și că noul venit va adopta un procesor Apple A7X, o cameră de 8 megapixeli, un al doilea microfon în spate, că la iPhon 5 și că va sosi în versiuni de 16, 32, 64 sau 128 GB. în plus, noul model ar urma să suporte control prin gesturi și încărcare wireless.
Există și un preț care se vehiculează pe web și anume 500 de dolari. Par plauzibile aceste informații?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×