Qualcomm Snapdragon 823 ar putea sosi la bordul lui Galaxy Note 6 și G Flex 3

501 ori12-04-2016
Qualcomm Snapdragon 823 ar putea sosi la bordul lui Galaxy Note 6 și G Flex 3

Procesorul quad-core Qualcomm Snapdragon 820 se află deja la interiorul unor smartphone-uri foarte interesante de pe piață, câteva modele fiind LG G5, Samsung Galaxy S7/S7 Edge, HTC 10, dar și pe Xiaomi Mi 5 - cel mai accesibil handset din lista de față. Potrivit unui zvon s-ar părea că producătorul american lucrează la o ediție ceva mai performantă.

Din câte aflăm, acest chip numit Snapdragon 823 va ajunge la bordul unor telefoane ca LG G Flex 3 și Samsung Galaxy Note 6, smartphone-uri ce ar putea fi lansate în această vară. Odată cu acest procesor se așteptă un nivel de performanță mai ridicat comparativ cu versiunea standard, chip ce va opta pentru două nuclee tactate la o frecvență maximă de 2.6 GHz, și pentru alte două nuclee de 2 GHz.

Totodată, se pare că vor exista și unele configurații în care 2 dintre aceste nuclee vor fi tactate la o frecvență de 3 GHz. Vom primi în continuare un procesor grafic Adreno 530, dar și suport pentru până la 8 GB memorie RAM. Rămâne de văzut dacă acest Snapdragon 823 își va face curând apariția în teste benchmark, pe măsură ce lansarea phablet-ului Note 6 se apropie.

Via: slashgear.com
Taguri: Qualcomm Snapdragon 823 LG G Flex 3 Samsung Galaxy Note 6 procesor

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.