Review Zonga - cum arata și se comportă aplicația de streaming muzical pe Android (Video)

Autor:  | Publicat în:  Aplicatii Telefoane 1.870 ori
<b>Review Zonga - cum arata și se comportă aplicația de streaming muzical pe Android (Video)</b>Dacă tot am avut tableta Samsung Galaxy Tab 7.7 la îndemână, am decis să testăm aplicația Zonga pentru Android. Zonga.ro este un serviciu de streaming muzical autohton ce aminteste de Grooveshark și de Spotify. Aflat sub umbrelă Trilulilu, acest...

Dacă tot am avut tableta Samsung Galaxy Tab 7.7 la îndemână, am decis să testăm aplicația Zonga pentru Android. Zonga.ro este un serviciu de streaming muzical autohton ce aminteste de Grooveshark și de Spotify. Aflat sub umbrelă Trilulilu, acest proiect este în faza de private beta și are atât o aplicație Android, cât și una iOS.

în acest moment serviciul oferă peste 5000 de ore de muzică și aproximativ 14.000 de artiști. Noi am descărcat aplicația gratuită din Android Market pentru Zonga, am instalat-o și primul lucru pe care l-am observat este că suntem obligați la orientarea portrait și că iconurile din partea superioară a meniului nu se văd la cea mai bună rezoluție. Aplicația a fost creată mai degrabă cu telefoane în minte, astfel că softul nu se poate adapta la o rezoluție precum cea a lui Galaxy Tab 7.7. Ni s-a promis în mod oficial (printr-un comentariu al Zonga la review-ul video) și o variantă specială pentru tablete a aplicației, deci se pare că feedbackul este ascultat, lucru pe care il apreciem.

Zonga

Ce pot spune este că aplicația este ușor de utilizat, permițându-vă să accesați playlisturile pe care le-ați creat, o secțiune de favorite, secțiune radio, o listă cu genuri musicale (foarte variate) și o opțiune de căutare. în timp ce ascultați o melodie puteți să vă continuați lucrul pe tableta/telefon, fără a opri melodia și puteți să adăugați melodia respectivă la playlist sau favorite cu o simplă apăsare de buton. Am găsit pe lista de artiști formații autohtone ca ROA sau Iris, dar la ultima căutare Metallica nu era pe listă. Avem totuși o sectiue de Manele... deh, gusturile nu se discută. Functia radio este binevenita si va permite sa aflati de artisti pe care nu ii stiati.

Review Zonga

După cum am spus, interfața este intuitivă, aplicația se mișca bine și promite destul de mult în acest moment, mai ales după câteva modificări pentru experiența de pe tableta. Aflați că în varianta finală serviciul va sosi cu 2 opțiuni cu plată, una de 3 euro pe lună, ce oferă ascultari nelimitate, fără reclame și funcție radio și una de 5 euro pe lună, care vă oferă aplicații Android și iOS, mod offline (puteți asculta melodiile și fără conexiune web). Toată muzica este disponibilă legal, prin contracte cu casele de discuri.

în varianta pe PC a aplicației aveți și posibilitatea de conectare la rețelele de socializare și la YouTube, fiindu-vă extrase preferințele muzicale în aplicație.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×