[UPDATE 14-12-2019, cifrele sunt infirmate] - Samsung afirmă că a vândut peste 1 milion de pliabile Galaxy Fold și are planuri mari pentru anul viitor în acest segment

853 ori
<b>[UPDATE 14-12-2019, cifrele sunt infirmate] - Samsung afirmă că a vândut peste 1 milion de pliabile Galaxy Fold și are planuri mari pentru anul viitor în acest segment</b>Deși smartphone-urile pliabile sunt încă la început și am avut exemple de ce poate merge rău atunci când lansările de asemenea terminale sunt grăbite, avem și dezvăluiri potrivit cărora pliabilele reușesc să se vândă

UPDATE 14-12-2019: La câteva ore distanță de la spusele oficialului Samsung cu privire la vânzările de terminale Galaxy Fold, apar iată și vești ce infirmă faptul că au fost într-adevăr livrate 1 milion de pliabile. Aparent a fost vorba despre o estimare eronată, cifra de față indicând target-ul de vânzări și nu unitățile vândute până acum. Analiștii sunt de părere că până la final de an ar urma să fie vândute 400.000 - 500.000 unități Galaxy Fold.

ARTICOL INIȚIAL 13-12-2019:

Deși smartphone-urile pliabile sunt încă la început și am avut exemple de ce poate merge rău atunci când lansările de asemenea terminale sunt grăbite, avem și dezvăluiri potrivit cărora pliabilele reușesc să se vândă chiar și având prețuri de mii de euro. Aflăm prin intermediul lui Young Sohn (Președinte Samsung Electronics) faptul că până în acest moment au fost comercializate peste 1 milion de terminale Galaxy Fold.

Această dezvăluire vine după ce în octombrie estimările indicau 500.000 unități Galaxy Fold vândute în acel moment. Ce reiese din situația de față este că publicul cu dare de mână este dornic să pună mâna pe tehnologia de ultimă oră și este dispus să cheltuie oricât este nevoie.

Știți faptul că Samsung Galaxy Fold era prezentat inițial în cadrul MWC 2019 și că lansarea sa comercială din aprilie a fost amânată ca urmare a problemelor numeroase descoperite de publicațiile tech ce au primit telefonul spre testare. Acestea probleme afectau integritatea device-ului, de la balamaua ce permitea pătrunderea prafului sub ecran și până la o folie de protecție ecrab ce părea a fi opțională și pe care unii au ajuns să o dezlipească de pe display.

Toate aceste probleme au fost rezolvate între timp, iar varianta 2.0 a ajuns recent la vânzare și pe plan local la un preț de 9.499 lei. Mai mult de atât, am primit și noi telefonul la review iar prezentarea completă vă stă la dispoziție aici. În altă ordine de idei, am aflat recent faptul că Samsung plănuiește să vândă 6 milioane de pliabile în 2020.

Succesorul lui Galaxy Fold ar putea debuta la CES în ianuarie anul viitor sau la MWC și sunt șanse să fie vorba despre un pliabil cu clapetă. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×