Deși majoritatea se aștepta ca noul flagship al companiei coreene Samsung, și anume Galaxy S5 să vină cu un display Quad HD încă de la lansarea oficială pe piață, visele fanilor s-au cam spulberat. Cu toate acestea, s-ar putea ca Samsung să aducă pe piață și o astfel de versiune mai puternică a lui Galaxy S5.
De curând, un model misterios numit Samsung SM-G906 și-a făcut apariția în cadrul testului benchmark GFXBench, test ce scoate la iveală o versiune a lui Galaxy S5 ce dispune de un display Quad HD cu rezoluție 2560x1600 pixeli, un procesor quad-core Snapdragon 805 tactat la 2.5 GHz, 3 GB RAM și un GPU Adreno 420.
Totodată, această nouă versiune a lui Samsung Galaxy S5 păstrează aceeași cameră principală de 16 megapixeli și pe cea frontală de 2 megapixeli. Deși încă este la stadiul de zvon, Samsung SM-G906 s-ar putea dovedi a fi un smartphone puternic de luat în calcul, dacă trecem peste capitolul design.