Doar acum câteva zile cei de la QuickMobile listau în ofertă și smartphone-ul Samsung Galaxy C5, model complet metalic ce aduce un design puțin mai diferit comparativ cu cel adoptat de către modele lansate anterior pe piață de către sud-coreeni. De astăzi în portofoliul magazinului vom regăsi și varianta cu display mai generos, și anume modelul Samsung Galaxy C7 ce vine în varianta cu 64 GB de stocare pe auriu.
Printre dotările sale hardware avem în prim-plan display-ul de 5.7 inch cu rezoluție Full HD și tehnologie Super AMOLED, procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 625 ce este tactat la 2.0 GHz, respectiv chip-ul de 4 GB memorie RAM. După cum precizam mai sus, primim 64 GB de stocare flash, iar alături avem la dispoziție și un slot pentru carduri microSD de până la 256 GB.
Telefonul ne oferă o cameră foto principală de 16 megapixeli cu deschidere f/1.9, un senzor selfie de 8 megapixeli și o baterie de 3300 mAh cu suport pentru tehnologia de încărcare rapidă Quick Charge 3.0. Samsung Galaxy C7 măsoară doar 6.7 mm în grosime și poate fi achiziționat de pe site-ul QuickMobile.ro la un preț de 2.199 lei. Îl găsiți aici!