O informație pe care am auzit-o de curând a fost și aceea că sud-coreenii de la Samsung pregătesc introducerea unei noi serii de terminale mobile numită Galaxy M, gamă ce ce va reprezenta fuziunea seriilor Galaxy J, Galaxy C și totodată Galaxy On. Am aflat anterior câteva dintre dotările noilor telefoane, iar astăzi chiar GeekBench are detalii despre pachetul hardware rezervat lui Galaxy M20.
Aici telefonul își face apariția sub numele de cod SM-M205F și aflăm pe această cale faptul că rulează din fabrică sistemul de operare Android 8.1 Oreo. Vine la pachet cu procesor octa-core Exynos 7885 de 1.59 GHz și cu 3 GB RAM, semn că într-adevăr pachetul hardware este unul din segmentul de mijloc.
Ca performanțe observăm că telefonul obține 1319 puncte la testul single-core GeekBench, respectiv 4074 puncte în cadrul testului multi-core. Rămâne de văzut ce diagonală va adopta acest device și dacă vom avea schimbări majore la nivel de look comparativ cu actualele modele Samsung mid-range de pe piață.
Posibil ca acest handset să vină cu ecran IPS LCD, Samsung urmând a opta pentru asemenea panouri și în gama Galaxy A de anul viitor.

_560x437.png)

