Samsung Galaxy Note 4 e testat Într-o versiune actualizată cu procesor Snapdragon 810, descoperită la operatorii coreeni

1.174 ori10-12-2014
Samsung Galaxy Note 4 e testat Într-o versiune actualizată cu procesor Snapdragon 810, descoperită la operatorii coreeni

Se pare că operatorii din Coreea de Sud testează în aceste zile o versiune upgradata de Samsung Galaxy Note 4, care primește un procesor Snapdragon superior. E vorba despre faimosul Snapdragon 810, care la ultima verificare avea ceva probleme și exista posibilitatea unei întârzieri.

Acest CPU ar trebui să ajungă și pe Galaxy S6, dacă zvonurile sunt reale. La ora actuală Galaxy Note 4 vine cu procesorul Qualcomm Snapdragon 805 sau cu Exynos 7 Octa, în funcție de piața pe care se vinde acest device. între timp operatori coreeni ca LG+, SKT și Olleh testează versiuni Snapdragon 810 ale noului model. Spre deosebire de Snapdragon 805, CPU 32 bit quad core cu GPU Adreno 420, Snapdragon 810 e un procesor octa core 64 bit.

E drept că Galaxy Note 4 are deja un procesor Exynos teoretic 64 bit, versiunea sa Exynos fiind totuși blocată la 32 bit, așa cum am aflat la realizarea recenziei sale. Va fi interesant de văzut cum se compară Snapdragon 810 cu viitorul procesor Exynos, cel care va ajunge pe Galaxy S6 și care ar urma să aducă suport pentru LTE Categoria 10, cu viteza de download de până la 450 Mbps.

Sursa: sammobile.com
Taguri: Samsung Galaxy Note 4 Snapdragon 810 Snapdragon 810 Qualcomm Snapdragon 810 Samsung Galaxy Note 4 Samsung Galaxy Note 4

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.