Samsung Galaxy S III - telefonul olimpicilor români de la Londra 2012

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.716 ori
<b>Samsung Galaxy S III - telefonul olimpicilor români de la Londra 2012</b>La invitația Samsung am participat la premierea olimpicilor români de la Londra 2012. Compania sud-coreeană s-a implicat activ în ediția londoneză a jocurilor olimpice. Samsung Galaxy S III a fost telefonul oficial al competiției. Pe parcursul...

La invitația Samsung am participat la premierea olimpicilor români de la Londra 2012. Compania sud-coreeană s-a implicat activ în ediția londoneză a jocurilor olimpice. Samsung Galaxy S III a fost telefonul oficial al competiției. Pe parcursul JO2012 au oferit peste 17.000 de telefoane și 4600 de accesorii. Asta ca să realizați cât de mare a fost efortul logistic.

La Comitetul Olimpic și Sportiv Român s-a desfășurat evenimentul. Am remarcat pe Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Alin Moldoveanu, Alina Dumitru, Roxana Cocoș, era și echipa de spadă a României. M-au uimit prin simplitate, bun simț, fericirea de pe chipul lor. Tot respectul pentru munca pe care au depus-o spre a ajunge la cel mai înalt nivel. Este mare lucru să și ajungi la Olimpiadă, dar mai ales să ocupi una dintre pozițiile fruntașe la disciplina pentru care te-ai înscris.

Au fost oferite 14 smartphone-uri Samsung Galaxy S III, vârful de gamă al Samsung în acest moment în materie de smartphone-uri.

Care au fost medaliile obținute de România la JO2012 din Londra:

  • 2 medalii de aur pentru Sandra Izbașa - Gimnastică, Alin Moldoveanu - Tir;
  • 5 medalii de argint pentru Alina Dumitru și Corina Căprăroiu la judo, Roxana Cocoș la haltere, Cătălina Ponor - gimnastică, echipa României la spadă;
  • 2 medalii de bronz - echipa feminină de gimnastică și Răzvan Martin la haltere.

Câteva declarații ale sportivilor români și ale oficialilor Samsung:

Alin Moldoveanu - medalia de aur la pușcă aer comprimat 10 metri:

Alin Moldoveanu

„înalta performanță nu poate fi atinsă decât cu foarte multă muncă și, mai ales, cu pasiune și mă bucur că am reușit să mă număr printre cei care au demonstrat că sportul românesc se ridică la nivelul de performanță olimpică. Sunt extrem de recunoscător pentru aceste demersuri de susținere și apreciere a muncii noastre.”

Alina Dumitru - medalia de argint la judo:

Alina Dumitru

„Sunt încântată pentru rezultatul obținut la Jocurile Olimpice. Am avut mari emoții, dar am trecut peste ele datorită sprijinului de care am avut parte pe toată perioada competiției. A fost o onoare să reprezint România la Londra și ma bucur că eforturile noastre au fost recunoscute.”

Roxana Cocoș - medalia de argint la haltere:

Roxana Cocoș

„Datorită celor de acasă care ne-au sprijinit, am avut motivația de a încerca să fim cei mai buni și cred că aceasta este una dintre principalele condiții care conduc la performanță. Am reușit să depășim momentele grele și să ajungem pe podium, iar asta contează cel mai mult.”

Mihaela Stănoiu - marketing manager la Samsung Electronics România:

Mihaela Stănoiu

„Samsung prețuiește performanța și valorile umane care pun lumea în mișcare și le mulțumește sportivilor români care ne-au ținut cu sufletul la gură pe tot parcursul competițiilor olimpice. Acest eveniment este dedicat medaliaților care au adus onoare țării, iar premierea acestora reprezintă doar un gest simbolic al aprecierii noastre pentru munca și performanța lor”.

Și alte câteva imagini de la COSR, cu ocazia evenimentului de premiere al Samsung Electronics România:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×