Samsung Galaxy S11 va avea o captură low light specială, cu un Bright Night Sensor proaspăt brevetat

3.840 ori
<b>Samsung Galaxy S11 va avea o captură low light specială, cu un Bright Night Sensor proaspăt brevetat</b>Am tot auzit detalii despre camera lui Samsung Galaxy S11 şi mai ales despre cea cu 7 senzori a lui S11+. Unele nu erau chiar flatante, mai ales cele legate de designul noului modul. Acum aflăm că Samsung vrea să

Am tot auzit detalii despre camera lui Samsung Galaxy S11 şi mai ales despre cea cu 7 senzori a lui S11+. Unele nu erau chiar flatante, mai ales cele legate de designul noului modul. Acum aflăm că Samsung vrea să devină un nume mare în fotografia low light, după cum arată un nou brevet al său.

În acest moment Google Pixel-urile (3 şi 4) cu NightSight sunt repere la captura nocturnă, iar Huawei P30 Pro contestă şi el coroana. iPhone-urile noi emit ceva pretenţii cu al lor Night Mode, dar fac şi poze cam galbene. Samsung nu a început prea bine, cu un Night Mode neconvingător în prima jumătate de an, dar apoi actualizat a generat capturi foarte reuşite şi la Galaxy Note 10+ era deja altceva, dar tot nu urcă încă pe locul întâi.

Samsung Bright Night Sensor

Un nou trademark înregistrat de Samsung ne arată că Galaxy S11 va surprinde la fotografierea în condiții de luminozitate scăzută. Aşa numitul senzor Bright Night este cheia, el urmând să facă din noapte zi. Descrierea senzorului sună astfel:

Senzori de imagine pentru camere video. Senzor de imagine pentru terminale fotografice. Senzori de cameră/de imagine pentru telefoane. Senzor de imagine pentru tablete. Senzor de lumină pentru camere de smartphone. Senzor de lumină pentru tablete.

De aici deducem 2 lucruri: am putea avea un senzor dedicat pentru captura low light şi 2, ar putea ajunge şi pe un Galaxy Tab S7. Având 7 senzori în spate Galaxy S11+ îşi permite să aibă unul care să îmbunătăţească captura nocturnă. Mai ştim şi că telefonul va avea o cameră de 108 MP, o cameră cu zoom optic 5X şi un sistem de senzori duali cu focalizare laser. Sigur apare şi o cameră ultra wide în ecuaţie şi vom avea aparent şi filmare 8K la 30 FPS.

Suntem tare curioşi ce aduce special senzorul Bright Night şi mai ales dacă el contribuie şi la filmarea low light, tradiţional slăbuţă pe majoritatea telefoanelor Samsung.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×