Cum Samsung Galaxy S7 are deja în spate 3 zile de când s-a lansat, a fost timp din belşug să fie pus la treabă telefonul în primele sale teste la nivel oficial. Unul dintre ele a implicat şi captura foto low light, dar nu doar atât, ci în comparaţie cu alte modele de handseturi apreciate la acest capitol.
Astfel, Samsung Galaxy S7 s-a duelat cu Galaxy S6 şi iPhone 6S, după cum se vede în clipul de mai jos, descoperit pe forumul Mobilissimo.ro. Cei de la Phandroid au realizat testul, într-o cameră întunecată, cu un fotomodel că muză. Modelul din stânga e Galaxy s6, cel din mijloc e Samsung Galaxy S7, iar cel din dreapta e iPhone 6S. Din start sare în ochi Galaxy S7, prin claritatea cadrului şi vivacitatea culorilor imaginii. Luminozitatea e fantastică.
Pe locul 2 se afla Samsung Galaxy S6, în vreme ce modelul iPhone 6S e de abia pe 3, oferind o imagine mai întunecată, dar parcă o idee mai clară decât pe Galaxy S6. Cea mai bună dovadă a calităţii capturii lui Galaxy S7 sta în acele flori mov, care se văd foarte clar. Tehnologia Dual Pixel a camerei de 12 MP de pe Galaxy S7 e artizanul acestei performante şi aşteptam să o testăm şi noi.


