Samsung Galaxy S8 ar urma să vină cu o cameră duală în spate şi cameră frontală de 8 MP

Autor:  | Publicat în:  Samsung 1.164 ori
<b>Samsung Galaxy S8 ar urma să vină cu o cameră duală în spate şi cameră frontală de 8 MP</b>Toamna deja ne bate la ușă, și odată cu ea încep să circule și zvonurile despre flagship-urile de anul viitor. Unul dintre acestea va fi și Samsung Galaxy S8 - smartphone care aparent ar urma să ne aducă o cameră foto duală pe spate, și un senzor selfie

Evoluţia smartphone-urilor este logică şi oarecum previzibilă, în special dacă ne uităm la taberele rivale şi vedem ce mutări fac ele. Dacă Samsung a optat atât de mult pentru sticlă curbată în ultimii ani era logic ca şi rivalii să o facă, iar dacă Apple trece la cameră duală atunci şi Samsung va reacţiona. Cam astfel interpretăm cel mai nou zvon legat de Galaxy S8, care plasează o cameră duală pe viitorul flagship.

Samsung Galaxy S8

Zvonurile despre Galaxy S8 apăruseră chiar dinainte să fie anunţat Galaxy Note 7, deci suntem familiarizaţi oarecum cu acest smartphone. Se discuta până acum în special despre un ecran flexibil pentru un device ce va veni ca o alternativă la Galaxy S8, aşa numitul Galaxy X, iar azi aflăm că viitorul flagship ar putea avea o cameră duală în spate.

Aparent S8 va opta pentru o cameră principală de 12 MP, însoţită de un al doilea senzor de 13 MP, care va ajuta cu măsurarea adâncimii imaginii şi va crea efecte bokeh în fotografii. Vedem aceasta abordare și ca o replică pentru LG G5 și camera sa duală axată pe aspectul wide. Şi camera frontală va cunoaşte un upgrade la 8 megapixeli, de la senzorul de 5 MP actual. În mod previzibil Galaxy S8 va avea şi scanner de iris, ca Note 7 şi probabil va face marele salt la 6 GB RAM.

Aşteptaţi-vă la tot mai multe scăpări spre finalul anului şi la un debut la MWC 2017.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×