Samsung Galaxy S9 și Galaxy S9+ se lasă admirate în primele imagini oficiale ce sosesc via @evleaks

Autor:  | Publicat în:  Samsung 3.874 ori
<b>Samsung Galaxy S9 și Galaxy S9+ se lasă admirate în primele imagini oficiale ce sosesc via @evleaks</b>Iată că finalul acestei luni ne aduce și leak-ul mult așteptat, cel al primelor imagini oficiale pentru flagship-urile Samsung Galaxy S9 și Galaxy S9+. Randările vin prin intermediul celebrului leaker Evan Blass, astfel că autenticitatea lor

Pe neașteptate sosesc astăzi primele imagini oficiale pentru flagship-urile Samsung Galaxy S9 și Galaxy S9+ și asta prin intermediul celebrului leaker Evan Blass. Le vedem reprezentate unul lângă altul și la prima vedere ai zice că schimbările ce țin de design nu sunt chiar majore, dar un detaliu pare a ne indica faptul că ecranul nu se mai curbează atât de mult lateral precum se întâmpla în cazul generației Galaxy S de anul trecut.

Samsung Galaxy S9

Nici raportul screen to body nu pare a suferi suferi modificări atât de mari precum cele vehiculate și observăm că butoanele fizice pentru volum, cel de power/unlock și cel pentru activarea lui Bixby rămân la posturi. Deasupra ecranului se află earpiece-ul pentru convorbiri și remarcăm numeroșii senzori + camera foto selfie care ar putea contribui la un sistem mai avansat de autentificare facială și de ce nu poate chiar la funcții în genul Animoji.

Galaxy S8 vs Galaxy S9

Mai sus aveți și o comparație între Galaxy S8 și Galaxy S9, imagine unde se poate vedea cu ochiul liber că ecranul nu se mai întinde așa de mult în părți, dar bine ar fi ca detaliul descoperit aici să fie unul ce ține doar de randare și ca realitatea să fie alta. În articolul în care prezintă aceste randări, Evan Blass amintește că diagonalele de 5.8 și 6.2 inch se păstrează și că în unele regiuni se vor comercializa variante cu Snapdragon 845 și în alte zone cele cu procesor Exynos 9810.

Galaxy S9 va avea 4 GB RAM + 64 GB stocare, o cameră foto principală de 12 megapixeli cu deschidere variabilă (f/1.5 / f/2.4), iar varianta Plus va oferi 6 GB RAM + 128 GB stocare și o cameră duală de 12 megapixeli. Cea mai bună veste este că ambele modele vor aduce difuzoare stereo în partea de jos. Lansarea comercială este programată pentru 16 martie!

❗ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×