Samsung înregistrează o scădere pe piaţa smartphone, compensează mizând pe alte segmente

Autor:  | Publicat în:  Samsung 473 ori
<b>Samsung înregistrează o scădere pe piaţa smartphone, compensează mizând pe alte segmente</b>Dacă &icirc;n 2014 ne explicam oarecum v&acirc;nzările mai slabe avute de Samsung Galaxy S5 şi evoluţia nu chiar impresionantă a companiei sud coreene, ei bine &icirc;n acest an Samsung nu are nici o scuză să nu performeze. Samsung Galaxy S6, S6...

Dacă în 2014 ne explicam oarecum vânzările mai slabe avute de Samsung Galaxy S5 şi evoluţia nu chiar impresionantă a companiei sud coreene, ei bine în acest an Samsung nu are nici o scuză să nu performeze. Samsung Galaxy S6, S6 Edge, S6 Edge+ şi Galaxy Note 5 sunt hituri, bine primite de revieweri şi de public şi paradoxal, Samsung înregistrează o scădere pe piaţa smartphone.

Profiturile din componente au rămas solide în trimestrul 3, dar cumva seria Galaxy S6 nu a adus profitul scontat. Cu ceva vreme în urma puneam această problemă pe seama faptului că au fost produse prea multe unităţi Galaxy S6 şi prea puţine Galaxy S6 Edge, fiind anticipată greşit cererea pentru modelul cu margini curbate ale ecranului. Între timp Samsung a avut timp să regleze producţia pentru a întâmpina cererea în mod adecvat.

Recent Samsung a anunţat reducerea forţei de muncă în zona Mobile cu 30%, ceea ce cu siguranţă nu e un semn bun. Marea problemă a celor de la Samsung o reprezintă în zona high end modelele iPhone şi în zona midrange si entry level produsele firmelor din China. Acestea au avantajul preţului scăzut, iar Xiaomi e probabil numele care sapă cel mai mult popularitatea Samsung în Asia. Pentru a contracara acele produse Sammy lansa recent modelele Galaxy On, la preţuri sub 200 de dolari.

În această săptămână oficialii conglomeratului au făcut declaraţii în Coreea de Sud ca segmentul smartphone e în declin clar, ca şi cel TV. Informaţia a fost transmisă spre angajaţii companiei şi viitorul nu sună bine. 3 preşedinţi ai firmei au fost citaţi cu aceste afirmaţii, subliniind creşterea scăzută adusă de segmentele cele mai profitabile ale gigantului sud coreean.

Tăierea de 30% din locurile de muncă în zona Mobile va avea loc până la final de an, iar vice directorul Kwon Ho Hyun a declarat că pentru a depăşi criza e nevoie de o schimbare majoră a grupului (Samsung). Astfel o orientare spre Internet of things, noi componente şi echipamente şi zona eco-friendly ar putea fi viitorul pentru marele producător de telefoane.

Cu toate acestea Samsung rămâne cel mai mare producător de telefoane din lume, deşi vin tare din spate companiile din China. Pasiunea pentru iPhone nu dă semne de scădere şi după modele de calitate că Galaxy S6 şi S6 Edge va fi greu ca Sammy să mai inoveze la anul. Galaxy View reprezintă o primă abatere de la norme şi de la produsele lansate de obicei de Samsung şi ar putea fi doar începutul.

Să nu ne mire dacă aflăm în curând că există şi un automobil electric autonom în planurile conglomeratului.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×