A fost lansat un nou serviciu pentru telefoanele Samsung și în țara noastră. Se numește Samsung Mobile Automatic Reflash Tool și se dorește a fi un instrument cu ajutorul căruia să updatezi cea mai nouă versiune a software-ului pentru telefonul Android din dotare.
Este necesară doar conectarea telefonului la computer printr-un cablu microUSB - USB 2.0. SMART - acronimul de la Samsung Mobile Automatic Reflash Tool - recunoaște device-ul și descarcă automat cea mai nouă sau mai recentă versiune de software. Sunt oferite trei moduri:
1. Default Mode - pentru cei care doresc să descarce cea mai nouă versiune software, fără inițializare;
2. Factory Mode - instalare de software nou pe un telefon resetat la opțiunile cu care vine din fabrică;
3. S/W Re-download - oferă posibilitatea de a descărca cel mai recent conținut, chiar dacă dispozitivul este deja actualiat. Vă spun sincer că am transcris ce scria în comunicat, dar nu m-am prins care-i ideea cu acest mod de funcționare al SMART.
Serviciul este disponibil în magazinul oficial al companiei din complexul Feeria Băneasa. Programul SMART este compatibil cu PC-urile ce rulează Windows 7 32 / 64bit sau Windows XP 16/32bit și HDD de 100 GB. Nu înțeleg de ce este această cerință la HDD și mai ales cum adică că funcționează doar în Feeria Băneasa, nu-i un program pe care să-l rulezi și acasă?


