Samsung oferă detalii despre procesorul lui Galaxy S11, ultimul ce va folosi nuclee Moongoose

910 ori
<b>Samsung oferă detalii despre procesorul lui Galaxy S11, ultimul ce va folosi nuclee Moongoose</b>Ştiam de ceva vreme la ce să ne aşteptăm când vine vorba de putere de procesare a următorului flagship Samsung. Galaxy S11 ar urma să aibă la interior un CPU Exynos 990, prezentat cu câteva săptămâni în urmă.

Ştiam de ceva vreme la ce să ne aşteptăm când vine vorba de putere de procesare a următorului flagship Samsung. Galaxy S11 ar urma să aibă la interior un CPU Exynos 990, prezentat cu câteva săptămâni în urmă. Sau vine cu Snapdragon 865 în unele regiuni de pe glob. Azi aflăm extra detalii despre soluția dezvoltată in-house de către sud-coreeni, adică cea Exynos. 

Până acum se speculase că vom primi un procesor cu arhitectură nouă de 7 nm şi cu nuclee de generaţie nouă M5 Mongoose. Samsung a confirmat aceste specificaţii şi a adăugat detalii despre nucleele Mongoose într-o bază de date Wiki pentru cipuri. Noul CPU se bazează pe metodă de producţie 7 nm LPP (Low Power Plus), care indică o a doua generaţie de arhitectură de 7 nm. O tehnologie similară este folosită de Apple A13 şi Snapdragon 855.

Noul 7LPP oferă o creştere de 40% în eficienţă, o creştere de 20% la performanţă şi un consum cu 50% mai scăzut. Noua generaţie va avea şi o producţie mai eficientă în linia de asamblare, datorită unui design cu mai puţine straturi. Noile nuclee vor putea fi produse mai rapid şi mai eficient, ajungând pe piaţă şi la parteneri mai rapid. Nucleele Mongoose de generaţie nouă reprezintă o îmbunătăţire de nivel mediu faţă de generaţia M4, ceea ce în lumea procesoarelor e un salt important. Din ce am înţeles cozile de instrucţiuni sunt îmbunătăţite cu 25%.

Rezultatul va fi un procesor mai rapid, mai eficient, cu consum mai redus şi mai pregătit pentru machine learning. Este şi un soi de cântec de lebădă, pentru că M5 e ultimul nucleu custom de la Samsung, care îşi închide centrul de cercetare şi dezvoltare din SUA. De la anul încolo se va baza pe nuclee şi tehnologie tipice ARM şi similare cu ce oferă Qualcomm, fără a mai experimenta cu nuclee proprii.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Susțin Mobilissimo cumpărând prin linkuri de afiliere:

*Cumpărând, accesând magazinele prin aceste link-uri/ sigle, ajuți la finanțarea site-ului Mobilissimo prin procentul pe care noi îl primim în urma vânzării, de la retaileri. Pe tine nu te costă nimic, dar pe noi ne ajută să rămânem independenți și să devenim și mai buni în ceea ce facem. MULȚUMIM! :)

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×