Chiar dacă Huawei își revine din interdicția actuală la serviciile Google din Android, imaginea i-a fost pătată de către trecerea pe lista neagră a lui Trump. Dacă am descoperit deja și un remediu temporar pentru interdicție, ei bine în acest material aflați ce au de câștigat rivalii Huawei din această criză.
PotențialIi cumpărători au început deja să se gândească de 2 ori înainte să cumpere un produs Huawei, de teama lipsei unui Android complet. Interdicția va afecta și Google și gândiți-va numai la perspectiva a zeci, dacă nu sute de milioane de telefoane care rulează alt OS decât Android. Într-o lume în care Huawei pierde accesul la Gmail, YouTube sau Google Play, companii precum Xiaomi, Samsung sau Oppo vor prolifera.
Samsung își va menține dominația asupra segmentului smartphone, poate cu un ecart și mai mare față de locul 2, iar Xiaomi și alte branduri din China ar putea cunoaște un salt, înlocuind Huawei în preferințele multor consumatori. Analiștii prezic deja o scădere a vânzărilor de unități Huawei în Europa, acolo unde compania chineză avea o cotă de piață de aproape 25% în ultimul trimestru din 2018, conform Canalys.
Samsung e lider de piață în Europa, dar Huawei domină în fiefuri ca Spania și Polonia, pentru un total de 9 piețe. Deja acțiunile Samsung au crescut cu 6%, iar Oppo și-ar putea promova mai liniștită acum terminalele noi, mai ales pe cele cu zoom avansat Reno, săpate de produsele Huawei.
Xiaomi poate la rândul sau să captureze zonele din Europa unde va pica Huawei, având deja filiale locale lansate în ultimii ani. Problema e că Trump nu pare genul de om să se oprească la doar o companie...


