Smartphone-ul Intel Google Tango poate fi rezervat acum pentru suma de 399 dolari

Autor:  | Publicat în:  Intel 1.533 ori
<b>Smartphone-ul Intel Google Tango poate fi rezervat acum pentru suma de 399 dolari</b>&Icirc;n luna august a anului trecut aflam despre un parteneriat destul de interesant &icirc;ncheiat &icirc;ntre Intel și Google, acord ce avea să ne aducă un smartphone cu tehnologiile Intel RealSense și Project Tango la bord. Ei bine, de la...

În luna august a anului trecut aflam despre un parteneriat destul de interesant încheiat între Intel și Google, acord ce avea să ne aducă un smartphone cu tehnologiile Intel RealSense și Project Tango la bord. Ei bine, de la prezentarea acestui model în cadrul Intel Developer Forum și până acum, device-ul a ajuns în stadiu final și poate fi achiziționat de cei interesați.

Telefonul în cauză este listat pe site-ul Intel pentru un preț de 399 dolari, fiind disponibil momentan sub forma unei rezervări. Totuși, compania nu oferă detalii despre data la care vor începe livările către clienți. În schimb, reușim să aflăm specificațiile complete pentru acest device, unul de tip phablet.

Acest model sosește cu display Quad HD de 6 inch, procesor Intel Atom X7-Z8700, cameră foto principală de 8 megapixeli, senzor frontal de 2 megapixeli, 2 GB RAM, WiFi, Bluetooth, 3G și cu o cameră ZR300 Intel RealSense. Acest din urmă modul permite scanarea 3D a obiectelor din jur și obținerea unor reprezentări tridimensionale a mediului în timp real.

Desigur, Google Tango nu este destinat publicului larg, ci mai degrabă dezvoltatorilor ce vor găsi utilă tehnologia Intel RealSense pentru crearea unor aplicații inedite.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×