Telefonul modular Google Project Ara e pe cale să primească un nou procesor, unul Rockchip

Autor:  | Publicat în:  Google 882 ori
<b>Telefonul modular Google Project Ara e pe cale să primească un nou procesor, unul Rockchip</b>Unul dintre cele mai interesante proiecte de la Google este cu siguranță Project Ara, acel telefon modular cu componente detașabile și upgrade-uri hardware realizate alipind componente ad hoc. Ei bine, azi aflăm că Project Ara va primi un nou...

Unul dintre cele mai interesante proiecte de la Google este cu siguranță Project Ara, acel telefon modular cu componente detașabile și upgrade-uri hardware realizate alipind componente ad hoc. Ei bine, azi aflăm că Project Ara va primi un nou procesor, cel mai probabil unul Rockchip.

Vestea vine chiar de la Google, care lauda acest CPU Rockchip drept unul care suporta cu ușurință modularitatea pe acest smartphone si un deschizator de drumuri. Tot gigantul motoarelor de căutare mai scrie și că acest chipset va fi disponibil la începutul anului 2015. Pentru cei care nu știu, Project Ara este un telefon modular, adică poate primi componente care să îi upgradeze funcțiile. Astfel, în loc să cumpărați un nou smartphone în fiecare an, puteți cumpăra doar mici “tile-uri” metalice, care servesc drept upgrade-uri pentru Ara.

Acesta sună ca un soi de LEGO Phone și este foarte customizabil, atât la nivel hardware, cât și de design, acele plăcute putând fi înlocuite cu unele de altă culoare sau cu alt model. Suntem curioși cât timp va mai trece până ce Ara va fi disponibil la nivel comercial, deși 2015 pare anul ținta pentru Google. E interesant de remarcat că marile companii hardware nu se implica în această inițiativă și probabil că ar prefera să plătească pentru a opri modularitatea, care dacă ar ajunge în mainstream le-ar distruge vânzările.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×