Televoice Grup, compania care deţine brandul Evolio a anunţat în această săptămână semnarea unui parteneriat cu Google, primind autorizarea GMS (Google Mobile Services). Astfel, produsele sub brand Evolio vor avea autorizarea Google, urmând a fi testat în laboratoare agreate de gigantul motoarelor de căutare.
În acest mod se va creşte fiabilitatea lor şi actualizările over the air vor sosi mai rapid. Scriam la mijlocul anului trecut că doar telefoanele cu certificare GMS pot fi vândute în România oficial, iar acum firmele locale se adaptează. Parteneriatul aduce o experienţă superioară Android pe modelele Evolio, dar şi servicii de suport îmbunătăţite.
Produsele autorizate GMS vin cu aplicaţii preinstalate ca Gmail, Chrome, Hangouts, Google Plus, Play Store, Drive, Maps, YouTube, Google Play Movies şi Music, dar şi Google Photos. Televoice Grup a anunţat că brandul Evolio are ca ţintă o cotă de piaţă de 10% pentru terminalele cu Android. De remarcat că 2016 este şi anul în care Evolio împlineşte 10 ani de existenţă.

