Top 10 telefoane ale anului 2013 (Alex Stănescu): 2 entry-uri LG În top 5, se poartă diagonalele mari

Autor:  | Publicat în:  Topuri telefoane 3.308 ori
<b>Top 10 telefoane ale anului 2013 (Alex Stănescu): 2 entry-uri LG În top 5, se poartă diagonalele mari</b>A venit și marele moment al topului telefoanelor mobile pe anul 2013, în viziunea subsemnatului, Alexandru Stănescu. Pe mine mă știți din cadrul echipei Mobilissimo drept cel care face video review-uri la telefoane, tablete și jocuri. Cu 2 ani în...

A venit șimarele moment al topului telefoanelor mobile pe anul 2013, în viziunea subsemnatului,Alexandru Stănescu. Pe mine mă știți din cadrul echipei Mobilissimo drept cel care face video review-uri la telefoane, tablete și jocuri. Cu 2 ani în urmă îl apreciam pe Nokia N9 drept favorit pentru design, în vreme ce anul trecut Galaxy Note 2 mi-a făcut o impresie bună. Pot spune că în 2013 se continuă preferințele de anul trecut și avem și câteva modele surpriză în acest top.

10) Oppo Find 5 - [Review] [Forum] [Preț]

Oppo Find 5

Oppo Find 5 mi-a rămas în memorie datorită unui design arătos și solid și nu chiar foarte gros la 8.9 mm. Terminalul costa un accesibil 400 de euro cu multe luni în urmă și îmi imaginez că acum are un preț și mai bun. Acesta este un smartphone Full HD cu ecran IPS de 5 inch luminos, tehnologie Dolby și o cameră de 13 megapixeli împrumutată de la Xperia Z, dacă parcă puțin mai bună. Acustică strălucește la acest device, mai ales că avem tehnologii ca Dirac HD sau Dolby la bord, care fac melodiile să se audă excelent. Telefonul a făcut o impresie bună și prin lipsa de lag, iar singurul său defect este durata de viață a bateriei.

9) iPhone 5s - [Review] [Forum] [Preț]

iPhone 5s

De ce este iPhone 5s atât de jos în topul meu? Ei bine, duse sunt vremurile când un iPhone lua trofee după trofee, iar iPhone 5s este mai degrabă un upgrade la iPhone 5 care nu a impresionat atât de mult pe cât ar fi trebuit să o facă un flagship Apple în 2013. Pentru început nu m-am putut acomoda deloc cu iOS 7, pe care l-am criticat sever în recenzia video a terminalului. Am apreciat totuși performanta procesorului 64 bit a handsetului, calitatea sa audio, designul slim și chiar și senzorul Touch ID, deși personal nu mi se pare foarte util. Camera nu e rea deloc, cel puțin ziua, dar la captura low light Apple are câte ceva de învățat de la HTC și Samsung. Mi se pare și puțin cam greu să te mai mulțumești cu 4 inch de ecran în ziua de azi.

8) Nokia Lumia 1020 - [Review] [Forum] [Preț]

Nokia Lumia 1020

Cel mai bun cameraphone al acestui an este de departe Nokia Lumia 1020. Fie că e vorba de captură nocturnă, captura la concert, fotografiere pe vreme înnorată sau la interior, senzorul de 41 megapixeli se descurcă excelent. Avem și câteva softuri la pache care fac fotografierea ceva mai complexă, cu opțiuni variate și aranjate inteligent pe ecran sub formă de semicercuri suprasuse. Calitatea audio și video a predecesorilor Lumia s-a păstrat, iar aplicațiile navigaționale au evoluat. Totuși camera rămâne punctul forte aici, cu un nivel de detaliu fantastic, chiar și după ce dăm zoom, atât la filmare, cât și la fotografiere. Păcat de baterie, care asigură cam 6 ore de playback HD...

7) HTC One Mini - [Review] [Forum] [Preț]

HTC One Mini

Tot ce oferea HTC One în pachet maxim avem pe acest handset într-o variantă mini. A fost păstrată acustică excelentă, deși la un volum ușor redus, iar cameră pot spune că păstrează majoritatea funcțiilor atractive ale lui One. Pozele făcute în condiții low light arată tare bine, iar handsetul se descurcă excelent la duelurile cu Galaxy S4, câștigând pe partea de acustică, având un display cu rezoluție mai ridicată, o cameră mai bună și sincer să fiu o interfață mai atractivă. Telefonul nu suferă de pic de lag, aplicațiile sale nu sunt bloatware, ci sunt chiar utile și bateria ar putea fi considerată singurul său defect, deși administrarea energiei se face destul de eficient pe acest handset și primiți cam 7 ore de playback video.

6) Allview X1 Soul - [Review] [Forum] [Preț]

Allview X1 Soul

Allview X1 Soul este o intrare surpriză în top, mai ales pe un loc foarte apropiat de top 5. și de ce nu ar fi un handset cu branding autohton în top 10? El are de partea sa designul atractiv, prețul rezonabil zic eu și un procesor performant (quad core Cortex A7), asta ca să nu mai vorbim de ecranul excelent Full HD de 5 inch. Nici bateria nu e rea, iar camera realizează fotografii destul de bune. Pe partea audio nimic de reproșat, iar acest handset se remarcă și prin grosimea scăzută și un design pur și simplu arătos și elegant. Poate dacă nu suferea puțin de lag în interfața ar fi fost chiar mai sus în topul personal.

5) LG Nexus 5 - [Review] [Forum] [Preț]

Google LG Nexus 5

Am Nexus 5 acum în mână și îl pregătesc de un mega review Mobilissimo. Am luat contact cu el cu o săptămână în urmă, atunci când un prieten care și-l cumpărase îmi arata rând pe rând bugurile sale. Am asistat la un bug de lockscreen (rămâne deblocat după ce primiți un apel), un bug de conectivitate WiFi (nu vede câteva tipuri de routere) și nici camera nu prea m-a impresionat. Designul sau e mai atractiv decât la Nexus 4 și Galaxy Nexus, iar textura din spate trebuie apreciată. Viteza acestui prim handset KitKat e fantastică și chiar nu mai pot exista cârcotași care să afirme că un iPhone e mai rapid deca acest device. O funcționare ireproșabilă, un preț deloc rău, un ecran foarte bun și prioritate la actualizări Android înseamnă mare lucru în ziua de azi. Am strâmbat din nas și la faptul că nu avem căști la pachet.

4) Samsung Galaxy S4 - [Review] [Forum] [Preț]

Samsung Galaxy S4

Samsung Galaxy S4 poate fi considerat fără probleme telefonul anului... dar nu pentru mine. El este un telefon complet, dar doar dacă ai nevoie de atât de multe funcții încât să te simți complet mulțumit. Cine cere telefonului sau să îi detecteze privirea, să facă gesturi cu mâna, să realizeze captura foto în atât de multe moduri, multe inutile? Sunt oameni pretențioși, care preferă să aibă mai mult, chiar nu vor folosi aceste funcții. Dar hai să nu transformăm acest entry în top într-o critică, deoarece telefonul are un ecran foarte bun, difuzoare excelente, viteză foarte bună și baterie satisfăcătoare. TouchWiz arata modern, telefonul dispune și de conectivitate infraroșu și avem și numeroase aplicații și funcții, chiar și unele care vă vor pune la punct cu fitnessul.

3) LG G2 - [Review] [Forum] [Preț]

LG G2

Flagship-ul LG pe acest an îi este superior lui Galaxy S4, deoarece aduce câteva tehnologii și funcții revoluționare, plus un design experimental care reprezintă un pariu câștigat de LG. Producătorul sud coreean a amplasat butoanele de volum în spate, dar și pe cel On/Off și este sunt cu adevărat ușor de folosit, după ce vă veți obișnui cu ele. La interior avem un procesor Snapdragon 800, care propulsează acest handset la egalitate cu Samsung Galaxy Note 3 în multe benchmark-uri. LG G2 are un ecran luminos, contrast foarte bun, iar camera sa de 13 megapixeli oferă culori mai vii și realiste decât pe alți rivali, plus detalii mai bune. și la interior pozele realizate cu G2 arată bine și avem și marele plus al stabilizării optice aici. O altă bilă albă este și durata de viață ridicată a bateriei, deci cam așa trebuie să arate un telefon flagship al anului 2013.

2) HTC One - [Review] [Forum] [Preț]

HTC One​

Dacă aș fi decis să realizez un top 10 phableturi sau să includ Galaxy Note 3 la tablete, atunci HTC One ar fi fost telefonul anului 2013. Acest device merită cu atât mai mult respectat cu cât prețul sau a scăzut foarte mult acum și el are în spate 8 luni de vânzări, teste și analize. Handsetul se remarcă printr-o carcasă unibody metalică care reușește să scape de meteahna de "clonă de iPhone", iar un aspect deosebit aici este și camera. Senzorul Ultrapixel a fost pus de mine la treabă ziua, noaptea, în oraș, în casă, la concert, pe ploaie, pe vânt, în parc și s-a descurcat cu brio. Captură low light a impresionat în mod deosebit și acest telefon rămâne cel mai zgomotos pe partea audio, HTC One oferind o experiență acustică pe care nici multe tablete nu o pot oferi. Ecranul Full HD de 4.7 inch încă se remarcă prin densitatea crescută a pixelilor, iar interfața minimalista asociata lui Sense e o gură de aer între interfatele customizate de pe Android.

1) Samsung Galaxy Note 3 - [Review] [Forum] [Preț]

Samsung Galaxy Note 3

Marele campion, câștigător al topului meu personal pe 2013 este un phablet, un device complet, puternic și care după părerea mea poate înlocui un laptop sau o tabletă. Samsung Galaxy Note 3 a primit deja și reduceri de preț de Black Friday și l-am văzut chiar și la 2300 de lei la unii retaileri. Vorbim despre un mamut de 5.7 inch cu rezoluție Full HD, 3 GB RAM, o cameră care realizează captura 4K și care nu face captura chiar rea noaptea. S Pen și S Note nu primesc prea multe actualizări, deși paleta Air Command vine cu câteva funcții atractive. Ce se remarcă la acest device e cât de complet e el și cât de greu e să îi găsești cusur. Până și designul alunecos și prea rotunjit al predecesorilor a fost schimbat, iar bateria va ajuta să prindeți chiar și 2 zile de funcționare. De aspectul audio și ecran nu are rost să vorbim, ambele fiind de nota 10+. Un câștigător detașat.

Acestea au fost opiniile mele cu privire la telefoanele anului 2013. Vă așteptăm acum voturile pentru a intocmi un top bazat pe preferintele voastre, iar pentru asta forumul vă stă la dispozitie. Nu uitați să aruncați o privire și asupra topurilor celorlalti redactori!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×