UE amenință Nokia cu spectrul categorisirii drept "troll de brevete"

1.439 ori09-12-2013
UE amenință Nokia cu spectrul categorisirii drept "troll de brevete"

Apple poate fi definit ca un "troll de brevete", iar dacă troll știm cu toții că e acel personaj cu mesaje inoportune pe un forum, aceeași strategie de deranj se poate aplica și în domeniul proprietăților intelectuale. Acum Nokia riscă să o urmeze pe calea bătătorită de Apple, iar UE a amenințat compania cu sancțiuni.

De obicei un troll al brevetelor înseamnă o companie care își folosește portofoliul de brevete pentru a da în judecată rivali care folosesc tehnologii  similare. și nu e vorba de unul sau două procese, ci de zeci, care costă foarte mulți bani și afectează imaginea celor vizați. HTC știe cel mai bine acest lucru, mai ales că a avut o dispută cu Nokia în ultima vreme.

Joaquin Almunia, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Concurența a declarat că Nokia nu se va folosi de victoria împotriva HTC obținută la tribunal pentru a ataca și alte companii. Siguranța oficialului vine din faptul că UE a pregătit sancțiuni în cazul în care se întâmplă așa ceva. Există aparent o teorie că segmentul Nokia rămas în afara Microsoft ar putea deveni o afacere a brevetelor, axată pe procesomanie. Să sperăm că nu va fi așa...

Sursa: mobileburn.com
Taguri: Nokia UE Patent Troll Troll Troll de brevete Joaquin Almunia Comisia Europeana pentru Concurenta

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.