Un build Beta Android 7.0 este testat pe Huawei P9; iată noutățile aduse

Autor:  | Publicat în:  Huawei 2.683 ori
<b>Un build Beta Android 7.0 este testat pe Huawei P9; iată noutățile aduse</b>Era de așteptat ca smartphone-ul Huawei P9 să se afle pe lista de update la următoarea versiune Android 7.0 ce urmează a fi lansată în versiune finală la sfârșitul lunii viitoare. Ei bine, confirmarea că într-adevăr acest pachet software este pregătit,

Huawei P9 este un candidat cu șanse mari la titlul de cel mai arătos smartphone al anului 2016, model care se face remarcat printr-o talie foarte subțiri și prin carcasa sa unibody metalică ce exprimă din start un singur lucru, și anume - calitate. Există și alte capitole la care acest model impresionează, cum este cazul fotografierii unde avem parte de o cameră foto duală ce promite capturi foarte artistice.

Huawei P9 - Android N

Deși era de așteptat ca modelul de față să se afle pe lista de update la viitoare versiune Android, iată că astăzi avem și un soi de confirmare oficială ce vine sub forma unui clip video în care ni se prezintă un build beta Android 7.0 Nougat rulând pe acest terminal alături de interfața EMUI 5.0. Se pare că un pachet OTA al acestui build a fost postat accidental de către Huawei, software ce poate fi instalat urmând pașii de aici.

Huawei P9 - Android N

Așa cum puteți remarca din capturile de ecran, telefonul continuă a afișa faptul că Android 5.1 Lollipop alături de EMUI 3.1 rulează pe dispozitiv - deși în CPU-Z vedem clar că este vorba despre noul release Nougat. Printre modificările aduse avem suportul pentru funcția Multi-User, optimizări pentru gesturile de interacțiune, dar și introducerea tehnologiei ROG de economisire a energiei.

Aceasta din urmă ne va permite totodată și alegerea unei rezoluții mai mici a ecranului cu scopul de a mări autonomia oferită de către baterie. Mai multe elemente incluse în acest build pot fi văzute direct în clipul de mai sus, iar dacă aveți gândul de a vă instala update-ul trebuie să știți că sunt șanse mari ca nu totul să funcționeze cum trebuie, și să dați de multe bug-uri. Mai multe informații găsiți aici.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×