Astăzi vedem o imagine cu totul și cu totul inedită, material ce pare a ne prezenta un concept pregătit de către compania chineză Elephone. Încă nu este clar dacă randarea de față provine din partea companiei asiatice, sau dacă avem de-a face cu un concept realizat de fani, dar trebuie să recunoaștem că handset-ul reprezentat aici este unul foarte arătos - și asta datorită panoului cu margini curbate adus la pachet.

Marginile curbate ale acestui display par a fi chiar mai pronunțate decât cele întâlnite pe Samsung Galaxy S6 Edge, acest din urmă dispozitiv fiind modelul ce a deschis moda telefoanelor cu ecran curbat dual. În cazul în care conceptul Elephone devine realitate, se pare că ne așteptăm la prezența unui chip de 8 GB memorie RAM la bord, și a unui procesor deca-core MediaTek Helio X30.
Aflați și faptul că am putea primi variante cu până la 256 GB pe acest model, dar și că display-ul va oferi o perspectivă 3D de afișare a imaginilor. Rămâne de văzut dacă acest concept va deveni realitate curând, noi leak-uri și materiale foto fiind așteptate cu siguranță în perioada următoare.


