Deși șansele de a-l vedea pe OnePlus 7 lansat în perioada târgului MWC 2019 sunt aproape de zero, iată că acest telefon nu ezită să-și facă apariția online într-un clip video de prezentare. Nu este vorba despre un material oficial din păcate, ci despre creația concept a celebrului artist Concept Creator care ne prezintă viitorul flagship al companiei chineze randat în 3D pe seama leak-urilor recente.
Ce vedem aici este un smartphone tare arătos, unul care adoptă aceeași construcție unibody cu ramă metalică și spate din sticlă precum modelele actuale ale celor de laOnePlus. Ce se schimbă este ecranul care acum este maximizat și beneficiază de muchii foarte înguste ale panoului frontal.
Cu toate că se vehicula că OnePlus 7 va opta pentru un mecanism slider pentru a rezolva problema "bretonului", aici vedem un concept în care camera selfie are un decupaj subtil realizat direct în panoul de ecran - trend pe care l-am văzut deja la câteva telefoane de pe piață.
În viziunea lui Concept Creator, viitorul flagship al celor de la OnePlus păstrează jack-ul audio de la bază și aduce o cameră foto triplă în spate. De asemenea, scanner-ul de amprente este integrat în ecran și vedem și noi variante de culoare. Vă amintim că OnePlus are un eveniment programat în afara MWC, dar la fața locului sunt așteptate doar device-uri prototip.