Pe măsură ce ne apropiem de showurile tech ale verii, precum Computex tot mai multe companii asiatice vor începe să posteze teasere legate de produse viitoare. Apar şi scăpările şi dacă am luat contact deja cu un ASUS ZenFone 4 Max, azi încă un terminal misterios ASUS ni se dezvăluie.
Acesta apare în benchmarkul GFXBench, cu numele de cod "ASUS X00ID". Terminalul va avea un ecran de 5.5 inch cu rezoluţie HD, 3 GB RAM şi un procesor octa core Qualcomm Snapdragon, aceste dotări plasând terminalul în zona midrange. Mai găsim la bord şi 32 GB stocare, procesor Snapdragon 430, dar cel mai mult ne intrigă camera duală din spate cu capacitate de filmare 4K.
Listarea menţionează senzori de 13 MP şi 5 MP în spate, iar în faţă se află o cameră selfie de 8 MP. Telefonul rulează Android 7.1.1 Nougat şi cam aici se termină informaţiile pe care le avem. Posibil ca acest model să fie o variantă mai accesibilă de ZenFone 4, sau să facă parte dintr-o altă gama sau serie. Speculaţiile din ultima vreme indică şi că ASUS ar putea folosi chipset-uri MediaTek de această dată, după ce deja făcuse o schimbare, trecând de la Intel la Qualcomm între ZenFone 2 şi ZenFone 3.