Un smartphone misterios apare în GFXBench; ar putea fi Asus ZenFone 4 Deluxe

Autor:  | Publicat în:  Asus 1.155 ori
<b>Un smartphone misterios apare în GFXBench; ar putea fi Asus ZenFone 4 Deluxe</b>Sper sfârșitul primăverii așteptăm ca cei de la ASUS să lanseze pe piață și noua serie de terminale ZenFone 4, modele ce ne-ar putea aduce la pachet și procesorul Snapdragon 835. Până atunci avem ocazia ca astăzi să aruncăm o privire asupra unei

Vedem astăzi listat în baza de date GFXBenchun nou smartphone misterios, unul căruia nu îi este asociat vreun nume și nici măcar un număr de serie. Cum infomațiile despre identitatea acestui terminal lipsesc, nu putem decât să bănuim ce produs se ascunde în spatele acestei listări, iar după cum mediul online vuiește, s-ar părea că este vorba despre o variantă a lui Asus ZenFone 4.

ASUS ZenFone 4

Posibil să avem de-a face chiar cu ZenFone 4 Deluxe, asta ținând cont de diagonala de 5.7 inch specificată aici. Benchmark-ul ne dezvăluie faptul că telefonul oferă un ecran cu rezoluție Quad HD, un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 6 GB memorie RAM și 64 GB spațiu intern de stocare.

Avem și o cameră foto principală de 23 megapixeli ce poate filma la rezoluție 4K Ultra HD, un senzor frontal de 8 megapixeli și ca sistem de operare - Android 7.0 Nougat. Ce-i drept, este puțin ciudat faptul că telefonul de aici vine echipat cu un procesor Snapdragon 820, dar poate că ASUS rulează unele teste cu modele prototip la ora actuală - varianta finală urmând a sosi cu puternicul SD835.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×