Un teaser proaspăt dezvăluit de Nokia sugerează lansarea unui nou telefon în Taiwan; Ar putea fi Nokia X7

505 ori07-09-2018
Un teaser proaspăt dezvăluit de Nokia sugerează lansarea unui nou telefon în Taiwan; Ar putea fi Nokia X7

Dacă acum câteva momente priveam asupra unei presupuse fotografii cu smartphone-ul Nokia ce va aduce un mecanism de 5 camere foto în spate numit Penta Lens, iată că acum descoperim un teaser proaspăt dezvăluit de către HMD Global în Taiwan. Această țară este aleasă pentru debutul inițial al unui nou terminal mobil, unul care potrivit speculațiilor ar putea fi nimeni altul decât Nokia X7.

Nokia X7

Materialul teaser pe care îl vedeți mai sus nu dezvăluie prea multe detalii, dar ținând cont de apariția aplicației Camera și de subiectul fotografiat ne putem aștepta la o calitate deosebită în condiții low-light. Cel mai probabil telefonul va avea un decupaj în zona superioară, un detaliu pe care îl scotea la iveală și o scăpare anterioară cu panoul frontal al lui X7. 

Ecranul ar putea ajunge la o diagonală de 6 inch și la bord am putea întâlni un procesor octa-core Snapdragon 710. Așteptăm mai multe teasere sau chiar leak-uri în perioada următoare pentru a ne putea lămuri cum stă treaba cu acest nou telefon și dacă într-adevăr va oferi o cameră foto superioară actualelor modele din portofoliul HMD Global. 

Sursa: facebook.com/nokiamobile
Taguri: Nokia Nokia X7 Teaser Data lansare Specificatii Smartphone mid-range

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.