Unboxing interesant pentru unul dintre cele mai atractive terminale ale momentului: Oppo Find 5 (Video)

2.078 ori
<b>Unboxing interesant pentru unul dintre cele mai atractive terminale ale momentului: Oppo Find 5 (Video)</b>Comunitatea XDA Developers e celebră pentru hackurile, aplicațiile și mod-urile sale, plus diferite soluții software pentru smartphone-uri și tablete. Ei bine, se pare că unii utilizatori ai comunității s-au apucat de unboxing-uri, după cum...

Comunitatea XDA Developers e celebră pentru hackurile, aplicațiile și mod-urile sale, plus diferite soluții software pentru smartphone-uri și tablete. Ei bine, se pare că unii utilizatori ai comunității s-au apucat de unboxing-uri, după cum vedeți și în clipul de mai jos, unde se află scoaterea din cutie a lui Oppo Find 5.

La XDA unboxing nu înseamnă doar scoaterea din cutie a terminalului, ci și un ton glumeț și câteva poante, plus o disecție atentă și detaliată a smartphone-ului. Atunci când a fost anunțat în luna decembrie, Oppo Find 5 era unul dintre primele smartphone-uri cu ecran de 5 inch Full HD. Acest model cu slot microSIM nu s-a lansat încă și e așteptat pe piața în această lună. Terminalul dispune de un ecran IPS LCD de 5 inch, cu rezoluție de 1080 x 1920 pixeli, 16/32 GB memorie internă, 2 GB RAM și nu are slot microsD.

Oppo Find 5 beneficiază și de tehnologie Dolby Mobile, HSPA+ și are o cameră de 13 megapixeli cu autofocus, bliț LED, geotagging, HDR și captura video 1080p la 30 fps. Handsetul rulează Android 4.1 Jelly Bean, folosindu-se de un procesor Qualcomm Snapdragon S4 Pro quad core de 1.5 GHz. Mai multe detalii aflați din disecția de mai jos.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×