Produse evoMAG.ro

Următoarea versiune de iOS va aduce câteva schimbări însemnate, iOS 10.3 va include noul Apple File System

Autor:  | Publicat în:  Apple  iOS 2.383 ori
<b>Următoarea versiune de iOS va aduce câteva schimbări însemnate, iOS 10.3 va include noul Apple File System</b>Chiar dacă suntem la câteva luni bune distanţă de lansarea lui iOS 11, mai avem de aşteptat şi un debut de versiune iOS 10 care va aduce schimbări însemnate. E vorba despre iOS 10.3, care aduce modificări importante la nivel de software, printre care şi

Chiar dacă suntem la câteva luni bune distanţă de lansarea lui iOS 11, mai avem de aşteptat şi un debut de versiune iOS 10 care va aduce schimbări însemnate. E vorba despre iOS 10.3, care aduce modificări importante la nivel de software, printre care şi un nou File System.

Apple a decis să implementeze un aşa numit Apple File System, care îl înlocuieşte pe cel HFS+ folosit acum de iOS şi având 30 de ani de activitate în spate. Terminalele iOS vor face automat conversia la noul format de fişiere şi reţineţi că acestea nu vor mai fi compatibile cu terminalele ce rulează pe HFS+. 

Următoarea versiune de iOS va aduce câteva schimbări însemnate, iOS 10.3 va include noul Apple File System

În acest moment cea mai nouă versiune de iOS este 10.2.1, iar următorul mare release este 10.3, considerat important şi la nivel intern de către Apple. Dezvoltatorii testează beta-ul încă din ultima săptămână a lunii februarie şi ar trebui ca varianta finală să vină în această lună. Avantajul noului sistem de fișiere este că poate include o criptare mai bună, să administreze secţiuni de date mai mari, să aibă time stamp-uri îmbunătăţite şi să facă economie de spaţiu.

Poate de asemenea proteja fişiere de crash-uri. O posibilă problemă e că iOS 10.3 va converti automat toate datele de pe un terminal către APFS. Practic se schimbă formatul fişierelor şi chiar dacă aveţi backup există o şansă sa nu puteţi transfera fişierele vechi. Mă gândesc mai ales la backup-ul şi salvările pentru aplicaţiile în format vechi. Ar fi ideal ca Apple să nu facă nici o greşeală aici, altfel utilizatorii vor fi cu siguranță nemulţumiţi.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×