Vernee distribuie prima actualizare OTA pentru phablet-ul Apollo Lite

Autor:  | Publicat în:  Vernee 845 ori
<b>Vernee distribuie prima actualizare OTA pentru phablet-ul Apollo Lite</b>La scurt timp de la startul livărilor, iată că smartphone-ul Vernee Apollo Lite primește prima sa actualizare OTA din partea companiei producătoare. Acest update aduce numeroase îmbunătățiri pentru calitatea apelurilor efectuate, pentru calitatea oferită

Vernee a început livrarea de terminale Apollo Lite către clienții ce au plasat anterior o precomandă de curând, model ce iată de astăzi beneficiază de un prim update software. După cum bine știți, telefonul de față este un phablet complet metalic ce sosește cu un display Full HD de 5.5 inch, cu 4 GB memorie RAM și cu un procesor MediaTek Helio X20 ce dispune de 10 nuclee gata pregătite pentru orice tip de activitate.

Vernee Apollo Lite

Mai avem la bord și 32 GB memorie flash, un slot microSD și o cameră foto principală de 16 megapixeli cu senzor Samsung S5K3P3 și bliț LED. De asemenea, întâlnim aici un senzor frontal de 5 megapixeli numai bun pentru captura selfie, un scanner de amprente, și o baterie de 3180 mAh ce suportă tehnologia de încărcare rapidă prin intermediul unui port USB Type-C. Revenind la update-ul de astăzi, mai jos aveți listate noutățile aduse:

  • îmbunătățirea calității apelurilor de voce, și a sunetului emis de difuzor
  • îmbunătățirea calității imaginilor obținute de către camera foto principală
  • optimizarea sistemului de focalizare PDAF și a blițului dual-tone
  • îmbunătățirea efectului de încărcare rapidă
  • rezolvarea problemei ce făcea ca statusul bateriei să fie afișat greșit în cadrul unor aplicații 3rd party
  • rezolvarea unor bug-uri din aplicații

Puteți verifica disponibilitatea acestui release software din meniul de setări al telefonului, și mai apoi instala desigur pachetul ce aduce noutățile mai sus menționate. Vă amintim că Vernee Apollo Lite costă în acest moment doar 229.99 dolari, mai multe detalii despre acesta fiind regăsite aici!

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×