Vernee Apollo reapare în imagini, cu procesor MediaTek Helio X25 şi fabricat în proporţie de 98% din metal

569 ori01-12-2016
Vernee Apollo reapare în imagini, cu procesor MediaTek Helio X25 şi fabricat în proporţie de 98% din metal

Vernee Apollo e unul dintre cele mai bizare telefoane ale anului, un adevărat Houdini, pentru că apare şi dispare din când în când pe radarul nostru. Teoretic lansat deja, dar practic indisponibil mai des decât disponibil, telefonul ne face un "reality check" azi, apărând în imagini noi.

Vernee Apollo

El are cel mai puternic chipset MediaTek al momentului la interior, un MediaTek Helio X25 şi se laudă cu un corp fabricat în proporţie de 98% din metal. Va reamintesc că la Mobilissimo.ro am testat un derivat al acestui model şi anume pe Vernee Apollo Lite, probabil cel mai accesibil handset cu 4 GB RAM (costa 99 de dolari la începutul acestei luni).

Vernee Apollo

Revenind la Apollo totuşi, pe lângă procesorul sau cu 10 core-uri, terminalul vine şi cu suport VR şi cu un ecran Quad HD de 5.5 inch. Are şi o cameră de 21 de megapixeli, cu senzor Sony IMX230, plus cameră selfie de 8 MP. La bord găsim 4 GB RAM, 64 GB stocare şi o baterie de 3180 mAh, cu suport pentru încărcare rapidă.

Vernee Apollo

Cutia acestui terminal poate fi folosită şi drept headset VR, în stil Cardboard. Preţul lui Vernee Apollo e destul de atractiv, la 299.99 dolari, iar livrările încep peste 2 săptămâni.


Taguri: Vernee Apollo Specificatii Imagini Disponibilitate Precomanda Pret pret Vernee Apollo

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.