Un nou brevet Samsung pentru un telefon pliabil a ajuns online, de această dată prezentând un dispozitiv care se îndoaie în două direcţii. Avem de-a face cu un terminal cu format alungit, cu multiple puncte de flexiune iar mai multe detalii descoperiți în rândurile următoare.
Remarcăm şi că de această dată Samsung pare a fi mers pe ruta unui clamshell, un telefon cu format mai degrabă vertical decât orizontal. El se poate plia spre interior sau exterior. Asta în vreme ce îl aşteptăm pe Galaxy Fold la vânzare în magazine în septembrie şi recent a apărut şi un brevet de telefon Samsung cu pliere multiplă Z Fold.
Aş spune că multitudinea de brevete cu telefoane pliabile şi cu format vertical se trage din faptul că se apropie un Motorola RAZR 2019. Se simte presiunea unui clamshell în acest domeniu, deşi modelele pe orizontală care devin tablete au mai mult sens. Telefonul cel nou de la Samsung se va plia cam ca un portofel, cu o balama destul de mare şi cu mecanisme de îndoire proeminente.
Un telefon cu astfel de format alungit e ideal pentru a consuma text pe web, a face scroll pe Facebook şi Instagram. E bun şi pentru multitasking, cu un task pe partea de sus a ecranului şi altul pe cea de jos. Balamaua de aici e mult mai lată decât cele de până acum, asigurând multiple puncte de pliere.
Încă nu e foarte clar cum va opera cameră, dar credem că acel loc lăsat liber când suprafeţele se suprapun ar fi destinat camerei. Îndoirea cu ecranele spre interior ar fi gândită ca un fel de "închidere" a device-ului pentru a îi proteja ecranele de zgârieturi. E posibil să vedem un astfel de terminal de abia la CES 2020 sau MWC 2020.





