Xiaomi Black Shark 2 se lansează pe 23 octombrie; Avem un teaser oficial

736 ori
<b>Xiaomi Black Shark 2 se lansează pe 23 octombrie; Avem un teaser oficial</b>La doar câteva momente de la aflarea veștii că Xiaomi Mi Mix 3 se va lansa oficial pe data de 25 octombrie, iată că aflăm și că smartphone-ul de gaming Black Shark 2 se lansează tot în această lună. Debutul său este programat pentru data de

Xiaomi Black Shark 2 a început să primească teasere de îndată ce a fost lansat Razer Phone 2, semn că producătorii de telefoane concurează tot mai abitir pe piaţa telefoanelor de gaming. După un hands on şi o certificare TENAA, azi telefonul primeşte şi data de lansare.

Un teaser proaspăt apărut pe web confirmă data de 23 octombrie pentru debutul acestui terminal. Xiaomi Black Shark 2 vede lumina zilei în China, iar certificarea sa de către TENAA de luna trecută a dezvăluit deja câteva specificaţii. Terminalul ar trebui să vină cu un ecran de 5.99 inch cu aspect 18:9 şi rezoluţie Full HD+. Terminalul are la un bord un procesor Qualcomm Snapdragon 845, plus 6 sau 8 GB RAM, 64, 128 sau 256 GB stocare.

Xiaomi Black Shark 2

Rulează Android 8.0 Oreo şi are o baterie de 4000 mAh, ca şi predecesorul său. Avem chiar şi dimensiunile noului telefon de gaming: 160 x 75.26 x 8.7 mm. În ce priveşte camera, "Rechinul" etalează un modul dual de 20 MP + 12 MP în spate, în vreme ce în faţă se afla o cameră de 20 MP. Nu avem jack audio, dar avem port USB Type-C deservind şi această funcţie.

Xiaomi Black Shark 2 ar trebui să aducă un sistem fistichiu de iluminare pe lateral, răcire pe bază de heatpipe şi alte funcţii speciale de gaming. Posibil să vedem şi un ecran cu extra Hz şi timp de răspuns, o funcţie de streaming al sesiunii de gaming sau accelerare hardware. Prima generaţie de Black Shark costa în jur de 2400 de lei la debut şi mă aştept la o sumă similară şi aici.

⚡ Poți obține un voucher de 10 euro când cumperi un telefon OnePlus, bani ce pot fi cheltuiți pe accesorii dacă inițiezi comanda folosind acest link.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×