Acum câteva zile aflam și că acțiunile celor de la Xiaomi o luau la vale la scurt timp după ce și gigantul Apple a avut parte de o situație similară. Tot atunci mai descopeream și faptul că extinderea companiei chineze spre SUA este incertă și că focusul va fi pus mai mult pe întărirea poziției pe plan european - lucru ce se și întâmplă dacă luăm în calcul inaugurarea celui mai mare Mi Store din Europa.
Magazinul a fost deschis în Paris și nu oriunde, ci chiar pe Champs-Elysees acolo unde publicul a format cozi încă de dimineață pentru a prinde reducerile promise de către Xiaomi. Este chiar al doilea magazin pe care Xiaomi îl deschide în Paris după cel inaugurat anul trecut în mai și privind fotografiile, pare că publicul apreciază produsele chinezilor și mai ales prețurile practicate de aceștia.
Pentru aceia care nu au reușit să ajungă la deschidere, Xiaomi le pune la dispoziție prețuri speciale pentru o serie de smartphone-uri pe care le vedeți listate mai jos alături de discount-ul oferit. În perioada următoare vom mai vedea lansări de magazine Xiaomi pe plan european și așteptăm cu mare nerăbdare momentul în care un asemenea spațiu comercial oficial va fi deschis și la noi.
Oferte lansare Xiaomi Paris:
- Mi Max 3: 220 eur (redus de la 270 eur)
- Pocophone F1 6GB: 320 eur (redus de la 360 eur)
- Mi 8: 430 eur + vouchere în valoare de 50 eur




