Xiaomi nu a participat la MWC 2017, preferând o lansare locală, care a adus în prim plan noul său procesor Surge S1 şi telefonul Mi 5c. Xiaomi Mi 5c inaugurează noul chipset şi duce compania într-o nouă eră. Dotările acestui smartphone sunt midrange.
Primele scăpări ale lui Xiaomi Mi 5c datează din toamnă trecută, când apărea cu numele de cod Meri. Apoi a mai scăpat sub formă de imagini şi cu procesorul cunoscut drept Pinecone. Acum el debutează cu un ecran de 5.15 inch cu rezoluţie Full HD HD şi 2048 de nivele de ajustare a luminozităţii. Primim şi camera de 12 MP în spate, frontală de 8 MP, scanner de amprente şi 3 GB RAM.
Dotările includ 64 GB stocare şi o baterie de 2860 mAh, iar software-ul este Android 7.1 Nougat cu cel mai nou MIUI aplicat peste. Procesorul Surge S1 octa core este "creierul" acestui model, care cântăreşte doar 132 de grame şi suporta încărcare rapidă la 9V/2A. Terminalul soseşte în această săptămână pe piaţă, cu preţ de 218 dolari. El are corp metalic unibody şi vine pe pe auriu, negru sau rose gold. Ajuns la noi la sub 1100 lei ar putea fi un produs atractiv.



