MWC 2017: LG G6 are preţul confirmat - 800 de dolari şi debut pe 10 martie în Coreea de Sud

Autor:  | Publicat în:  LG 1.740 ori
<b>MWC 2017: LG G6 are preţul confirmat - 800 de dolari şi debut pe 10 martie în Coreea de Sud</b>În cadrul prezentării lui LG G6 de duminică am aflat multe informaţii despre terminal, inclusiv conceptul din spatele ecranului sau inedit, dar a lipsit şi o informaţie foarte importantă, cea legată de preţul noului flagship. Azi apare şi acest aspect..

În cadrul prezentării lui LG G6 de duminică am aflat multe informaţii despre terminal, inclusiv conceptul din spatele ecranului sau inedit, dar a lipsit şi o informaţie foarte importantă, cea legată de preţul noului flagship. Azi apare şi acest aspect, detaliat de preşedintele LG Mobile, dar si data de lansare.

Juno Cho, preşedinte LG Mobile a afirmat că smartphone-ul debutează în Coreea de Sud pe 10 martie, la preţul de 800 de dolari. Asta înseamnă că am putea să îl vedem la nivel internaţional cel devreme la o săptămână după, cel târziu la final de martie, sau chiar aprilie, la duel cu Galaxy S8. Acelaşi oficial a subliniat şi că în ultimii ani LG s-a axat pe diferenţierea faţă de rivali, observând în cele din urmă că majoritatea utilizatorilor de smartphone-uri premium vor doar un terminal uşor de folosit.

Astfel s-a ajuns la LG G6, cu un ecran de 5.7 inch "înghesuit" pe un corp tipic pentru un smartphone cu ecran de 5.2 inch. Şeful LG Mobile a ţinut să discute şi despre prezenţa logo-ului LG sub ecranul noului terminal, care pe viitor, pe măsură ce muchiile se îngustează ar putea dispărea cu totul. O decizie similară a luat şi HTC cu ceva vreme în urmă.

Cât despre preţul de 800 de dolari, acesta poate părea piperat la prima vedere, dar luând în calcul faptul că Galaxy S8 ar putea sări de 850 de dolari, LG nu a făcut o alegere insolită. Problema e totuşi că nu livrează cel mai nou CPU de pe piaţă şi nici cei 4 GB RAM nu ne dau pe spate. Bonus, vor lipsi şi unele dotări pe anumite pieţe, deci până la urma 800 de dolari e mult...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×