Xiaomi Mi 6 a fost bine primit în acest an, dar parcă nu aşteptat cu aceeaşi nerăbdare precum Mi MIX 2. Lucrurile ar putea să se schimbe la anul, dacă Xiaomi Mi 7 trece la un ecran edge to edge şi are dotările care se vehiculează acum. Hai să vedem care sunt noutăţile despre flagship-ul din 2018.
În primul rând Xiaomi vine după o perioadă mai bună, de revenire şi de creştere a vânzărilor pe toate pieţele de pe glob. Ca atare îşi permit să cumpere şi componente de top şi să bifeze priorităţi la chipset-uri. Nu ne miră deci că vor fi printre primii care vor adopta chipsetul Qualcomm Snapdragon 845, conform unei surse de pe Weibo. Aceasta afirmă şi că terminalul va debuta în trimestrul întâi al anului 2018.
Am fi tentaţi să spunem că va sosi la CES sau MWC 2018, dar în general Xiaomi nu prea participă la show-uri de gen şi preferă lansările locale, în China. Sursele afirmă că noul telefon va avea un ecran de 6 inch, optând pentru un AMOLED de la Samsung de această dată, în locul unui IPS LCD. Mi 7 e aşteptat şi cu 6 sau 8 GB RAM, o cameră duală în spate şi construcţie din sticlă şi metal.
Să nu vă mire dacă chinezii plusează cu un scanner de amprente integrat în ecran, recunoaştere facială sau alte gimmick-uri moderne.


