În pragul IFA sosește și un teaser marca Xiaomi care ne anunță că lansarea lui Mi Mix 2 este programată pe data de 11 septembrie, adică cu doar o zi înainte de presupusul debut al lui iPhone 8. Din teaserul-invitație pe care îl puteți vedea mai jos aflăm că evenimentul va avea loc în cadrul sălii de sport din cadrul Universității de Tehnologie din Beijing, o încăpere impresionantă ce poate găzdui aproximativ 7500 persoane.
Despre dotările hardware nu știm detalii oficiale, cu excepția zvonurilor ce indică prezența unui procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835 la interior, a unui modul de 6 GB RAM și a display-ului AMOLED cu diagonala de 6.4 inch. Mai sunt speculații cu privire la spațiul de stocare (128 sau 256 GB) și referitoare la bateria de 4500 mAh pe care o vom regăsi la pachet.
Trebuie să ne așteptăm la un raport screen-to-body mai generos de această dată și o privire asupra posibilului design am avut atunci când Philippe Starck (designerul telefonului) ne-a prezentat un concept tare arătos. Poate vom primi și o cameră duală și personal nu m-ar deranja să văd și o variantă ceva mai compactă.



